Autovehicule radiate din circulație, oprite la frontiera cu Republica Moldova

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit la controlul de frontieră două autovehicule care figurau în bazele de date ca fiind radiate.

În data de 23 septembrie  a.c., în jurul orei 21.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca - I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pentru a ieşi din ţară, un bărbat cu cetățenie R. Moldova, în vârstă de 41 de ani, care conducea  un  autovehicul înmatriculat în România.

 

Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autovehiculului, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind radiat din circulaţie de către autorităţile române.

La scurt timp, în acelaşi punct de trecere, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pentru a ieşi din ţară, un bărbat cu cetățenie ucraineană, în vârstă de 53 de ani, care conducea  un  autovehicul înmatriculat în Olanda.

Şi în acest caz colegii noștri au avut suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autovehiculului, motiv pentru care au efectuat verificări suplimentare.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că autoturismul figurează în bazele de date ca fiind radiat din circulaţie de către autorităţile olandeze .

Cu privire la aspectele constatate, cei doi au declarat că nu au cunoștință despre faptul că autoturismele erau radiate din circulaţie, ei fiind cumpărători de bună credinţă.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în ambele cauze pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ale cărei plăcuţe cu numărul de înmatriculare au fost retrase.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Peste 1.700 de persoane angajate prin intermediul AJOFM Botoșani în perioada ianuarie - septembrie!

astăzi, 19:58

În perioada ianuarie-septembrie 2026, au fost integrate pe piața muncii datorită măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate de Agenția Județeană pentru Ocuparea ForÈ...

COD GALBEN în mai multe localități din Botoșani, vor fi ploi însemnate cantitativ!

astăzi, 18:49

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis atenționare nowcasting tip cod galben de ploi pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 19:20. Prin acumulare, cantităÈ...

Expoziție personală de grafică a artistului Ciprian Andrușcă la Botoșani!

astăzi, 18:11

Dincolo de culoare, grafica își dezvăluie expresivitatea prin linie, lumină și umbră, prin raporturile dintre forme și subtilitatea tonurilor de gri. De la studiul atent al realității p&...