Autovehicul de 37.500 de lei furat din Italia, oprit la Rădăuți-Prut de polițiștii de frontieră!

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți-Prut au descoperit la controlul de frontieră şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autovehicul care figura în bazele de date ca fiind furat din Italia.

S-a întâmplat în a doua zi de Paște, în jurul orei 12:30, în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți-Prut - I.T.P.F. Iași.

Acolo s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei pentru a ieși din ţară, un bărbat cu cetățenie română, în vârstă de 30 de ani, care conducea un autovehicul marca Ford Kuga, înmatriculat în Franța.

La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a mijlocului de transport, oamenii legii au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autoritățile din Italia. 

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a achiziționat autovehiculul din Franța și că nu are cunoștință despre faptul că acesta este furat sau implicat în vreun litigiu. 

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, iar autoturismul, în valoare de 37.500 de lei, a fost reținut în vederea continuării cercetărilor.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Este hram în biserica ridicată de un fost președinte de Tribunal, cunoscută pentru cele 22 de turnulețe! – GALERIE FOTO

Saturday, 7 November 2026

Este albă, impunătoare, de o frumusețe care îți taie răsuflarea. Biserica ”Sfinții Voievozi” din municipiul Botoșani se zărește de departe, în albul maiestuos al zidur...

Nu a stat departe de concubină și a fost plasat sub control judiciar!

Saturday, 7 November 2026

La data de 06 noiembrie 2026, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare din cadrul Poliției Municipiului Botoșani și a dispus măsura controlului judiciar pentru o ...

O locuință și un depozit de cereale protejate de flăcări, incendiu izbucnit la Știubieni! (Foto)

Saturday, 7 November 2026

Un incendiu s-a produs astăzi, în jurul prânzului, într-o casă din localitatea Știubieni. Bunurile din două camere au fost cuprinse de flăcări. În momentul producerii eve...