Autotren înmatriculat în Botoşani, implicat într-un grav accident produs în Bihor. Șoferul a decedat în urma impactului! FOTO
Stiri Botosani Sunday, 9 February 2014 ActualitatePotrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Bihor, subcomisar Alina Dinu, accidentul a avut loc în localitatea bihoreană Tinăud, o persoană pierzându-şi viaţa, iar două fiind rănite.
"Şoferul unuia dintre autotrenuri, înmatriculat în judeţul Botoşani, şi-a pierdut viaţa, iar celălalt şofer a fost rănit", a spus Alina Dinu, adăugând că într-unul dintre autovehicule, condus de bărbatul rănit, se afla un pasager care a suferit mai multe leziuni.
În urma impactului, unul dintre autotrenuri a lovit un autoturism parcat pe marginea drumului, zdrobindu-l complet, apoi s-a oprit în gardul unei case.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Crişana", Camelia Roşca, unul dintre autotrenuri transporta granule din plastic, fără pericol de explozie, iar celălalt, articole de confecţii.
Ea a precizat că unul dintre răniţi este în comă, iar celălalt are multiple leziuni, ambii fiind transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe de la Spitalul Judeţean Oradea.
Iniţial, se credea că unul dintre TIR-uri transporta azotat de amoniu şi, din acest motiv, ar fi existat pericol de explozie.
"Dat fiind că apelantul la numărul de urgenţă 112 făcea referire la faptul că unul dintre TIR-uri era încărcat cu azotat de amoniu s-a procedat la izolarea zonei, pe o porţiune de 800 de metri, şi la evacuarea persoanelor din zona de pericol. În urma cercetărilor făcute de echipajul de cercetare biologică, radiologică şi nucleară s-a constatat că nu există niciun pericol de explozie, întrucât încărcătura era cu granule de plastic şi nu conţinea substanţa indicată", a precizat Camelia Roşca.
Vezi AICI mai multe FOTO!
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Opt elevi din Protopopiatul Dorohoi s-au calificat la etapa județeană și finală pe Mitropolie a Concursului de cunoaștere a Noului Testament!
Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Dorohoi a găzduit, în data de 4 noiembrie 2026, etapa pe protopopiat a Concursului de cunoaștere a Noului Testament, o competiție dedicat...
Un băiat de 27 de ani a furat alimente de 350 de lei dintr-un magazin din Botoșani!
La data de 06 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 27 de ani, din municipiul Boto...
Sfântul Ierarh Nectarie – izvor nesecat de minuni, programul slujbelor la Biserica din Botoșani! (Foto)
Luni, 9 noiembrie 2026, biserica „Sfântul Apostol Andrei şi Sfântul Ierarh Nectarie”, din curtea Spitalului de Copii Botoşani, își serbează hramul, cu ocazia prăznui...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 2.13 secunde