Automobilul viitorului: fără volan şi pedale, cu joystick

Toyota va prezenta, luna aceasta, la Salonul Auto de la Tokyo, un concept revoluţionar al modelului de oraş IQ.

Una din vedetele standului Toyota de la viitoarea ediţie a Salonului Auto de la Tokyo va fi, fără îndoială, conceptul FT-EV II, practic, versiunea electrică a modelului de oraş IQ.

Peste două săptămâni, primul jucător din industria auto va dezvălui oficial automobilul care, în opinia sa, este soluţia ideală pentru nevoile personale de transport ale locuitorilor marilor oraşe.

FT-EV este chiar mai scurt decât IQ (2,73 metri lungime), dar, în pofida acestui aspect, va fi perfect capabil să transporte
 patru pasageri, susţine Toyota.

Maşina este dotată cu două portiere culisante, pentru facilitarea accesului, şi un set de acumulatori litiu-ion amplasat sub scaune.

Interesant, postul de condus nu este dotat cu pedale de acceleraţie sau de frână, dar nici măcar cu volan. Toate funcţiile controlate în mod tradiţional de acestea sunt gestionate prin intermediul unui joystick. Deşi pare greu de crezut, Toyota nu glumeşte.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Miracol medical la Iași: Un băiețel de nici 9 kilograme la doi ani a primit o nouă șansă la viață!

Sunday, 8 November 2026

Doi copii salvați, două familii care au primit speranță și o echipă de medici care a demonstrat că în România se poate face medicină de performanță la nivel mondial! La Spital...

Rezultate internaționale obținute de sportivii botoșăneni la Cupa Ambasadorului Republicii Coreei de Sud!

Sunday, 8 November 2026

În data de 07 noiembrie 2026, un lot de 8 sportivi însoțiți de 2 antrenori reprezentând Brilliant Taekwondo Sporting Club și Clubul Sportiv Botoșani, au participat în sala ...

Când începe Postul Crăciunului în 2026. În ce zile este dezlegare la pește și cât durează

Sunday, 8 November 2026

Postul Crăciunului este una dintre cele mai importante perioade de pregătire spirituală pentru credincioșii ortodocși, înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului. În 2026, acesta ...