Au rămas fără o parte din agoniseală, după ce casele le-au fost cuprinse de flăcări!

Trei familii din Rădăuţi Prut, Mileanca şi municipiul Botoşani au rămas fără o parte din avere în urma unor incendii produse în cursul zilei de duminică.

Generate de exploatarea unor sobe cu defecţiuni sau a unor coşuri de fum necurăţate de funingine sau deteriorate, evenimentele cu foc s-au soldat cu pagube materiale de peste 25.000 lei.

Pompierii au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de cca. 200.000 lei.

Cele mai mari pagube s-au înregistrat în urma incendiului produs la locuinţa unei bătrâne din Mileanca.

Evenimentul a fost observat şi anunţat puţin după ora 13.00, când flăcările cuprinseseră bunurile dintr-o cameră şi un hol, existând pericolul ca incendiul să se extindă şi la celelalte încăperi ale locuinţei.

Spre locul indicat s-au deplasat un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi, cu o autospecială cu apă şi spumă, precum şi membrii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Mileanca. Incendiul a fost stins în limitele găsite de pompieri. S-au salvat şi protejat de foc bunuri materiale în valoare de cca. 20.000 lei.

Pagubele au fost estimate la aproximativ 15.000 lei.

Incendiul a fost generat, cel mai probabil, de un coş de fum deteriorat. Coşurile de fum defecte sau necurăţate se află printre cele mai frecvente cauze care generează incendii la Botoşani, în sezonul rece.

Cele mai multe evenimente ar putea fi prevenite dacă s-ar respecta o serie de reguli şi măsuri de prevenire şi stingere a incendiilor.

De aceea este bine de ştiut că sobele folosite pentru încălzit pe timp de iarnă şi cele folosite pentru preparatul hranei trebuie să aibă coşuri pentru evacuarea fumului executate din cărămidă pe fundaţie proprie. La trecerea prin planşeele executate din lemn sau alte materiale combustibile, pereţii coşului de evacuare trebuie să aibă grosimea de minim 25 cm . Pe porţiunea din spaţiul podului, coşurile vor fi tencuite şi văruite.

Sobele metalice (fără acumulare de căldură) trebuie să fie amplasate pe un postament izolator din cărămidă.

Atât sobele metalice, cât şi burlanele vor fi amplasate la distanţă de cel puţin 1 m faţă de pereţii construiţi din lemn, uşi şi alte elemente care se pot aprinde cu uşurinţă.

Burlanele sobelor metalice folosite pentru încălzire nu vor fi scoase prin planşee şi acoperişuri combustibile, ci vor fi racordate în mod obligatoriu la coşuri din zidărie de cărămidă. Coşurile, indiferent de construcţia lor, se vor curăţa de zgură o dată la cel mult două luni de funcţionare.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

La mulți ani! Militarii din Botoșani au marcat Ziua Artileriei Terestre! - FOTO

astăzi, 17:53

Pe 10 noiembrie se împlinesc 183 de ani de la înființarea primei baterii de artilerie din Țara Românească, prilej de sărbătoare și pentru Batalionul 335 Artilerie „Alexan...

Un român este pentru a patra oară patronul celui mai bun restaurant italienesc din Marea Britanie!

astăzi, 17:26

"Unul dintre secretele mele este cuptorul de pizza adus direct de la Napoli și construit în stil tradițional, exact cum se face în sudul Italiei. Însă lumea apreciază foarte...

Botoșănenii au la dispoziție automate pentru achiziția tichetelor de călătorie pentru transportul public! UNDE sunt amplasate

astăzi, 17:03

Începând de marți, 10 noiembrie 2026, botoșănenii au la dispoziție mecanisme moderne și rapide pentru achiziționarea unui bilet de călătorie pentru mijloacele de transport în...