Au curs amenzile în minivacanța de Paște, jandarmii i-au sancționat dur pe botoșănenii gălăgioși!

În minivacanța de Paște, aproximativ 200 de jandarmi au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale de natură penală sau contravențională care pot aduce atingere siguranței cetățenilor.

Cele 75 de misiuni de ordine publică, executate de jandarmii botoșăneni independent sau în cooperare cu efective de poliție, au avut ca rezultat aplicarea a 39 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 16000 de lei, în special pentru fapte de tulburare a ordinii și liniștii publice, dar și pentru apelarea nejustificată a numărului unic de urgență 112 sau nerespectarea legislației privind regimul produselor accizabile.

În afara misiunilor de menținere sau asigurare a ordinii publice, jandarmii au executat misiuni de pază și protecțiè instituțională la cele 18 obiective din competență.

Nu în ultimul rând, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani au asigurat continuu măsurile de protecție și ordine publică la sediul Biroului Electoral Județean nr.7 Botoșani, constituit pentru alegerile pentru Președintele României.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Meteorologii au extins Codul Galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani!

astăzi, 19:46

Meteorologii au actualizat prognoza și au extins  codul galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitat...

Părinții care agresează cadre didactice, atât în școală, cât și în afara acesteia riscă pedepse mai mari, potrivit unui proiect!

astăzi, 18:39

Părinții care agresează profesori în școală, dar și în afara unității de învățământ riscă pedepse majorate, potrivit unui proiect inițiat de deputați USR și depu...

Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani!

astăzi, 17:16

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un cod galben de ceață pentru o parte din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitatea pe drumurile din&nb...