Atenționare de cod galben de vânt până la ora 20:00

Meteorologii au emis atenționare de cod galben de vânt până la ora 20:00, pentru județul Botoșani.

În acest interval sunt prognozate intensificări ale vântului cu rafale de 55 – 60 kilometri pe oră.

Pompierii din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (IJSU) din Botoșani, recomandă cetățenilor ca, în perioada în care se manifestă fenomenele meteo prognozate, să nu treacă prin dreptul clădirilor aflate în construcție sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt, panouri publicitare sau chiar prin dreptul copacilor.

 

Totodată, botoșănenii sunt sfătuiți să nu parcheze autovehiculele în astfel de zone și să-și închidă bine ușile, geamurile sau orificiile pentru ventilație de la locuințe sau anexe gospodărești.

„De asemenea, le recomandăm să nu atingă firele căzute la pământ, să asigure elementele de construcție și să nu se adăpostească lângă construcții improvizate: corturi, schele sau clădiri cu fațade ce prezintă semne de degradare”, declară Dorina Lupu, purtător de cuvânt ISU.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Ajutor pentru Omul Bun: În număr mare, botoșănenii donează sânge pentru părintele Chirvase! VIDEO

Friday, 13 November 2026

Părintele Petru Chirvase este Omul care și-a deschis sufletul pentru semeni, pentru oricine se afla în nevoie. A fost acolo pentru nevoiași, pentru copiii și mamele aflate într-o situa...

Campanie pentru „o masă a vieții”, inițiată de doi medici din Botoșani cu preotul Dan Damaschin! VIDEO

Thursday, 12 November 2026

Preotul Dan Damaschin, cunoscut în întreaga țară pentru campaniile organizate pentru mamele și copiii încercați de viață, dar și pentru reușitele sale în sprijinirea ac...

Copii ajunși în stare gravă pe masa de operație din cauza trotinetelor. Medic din Botoșani: „Când îi prindem le vindem trotinetele” (Video)

Thursday, 12 November 2026

Dr. Simona Bordiciuc, medic primar chirurgie pediatrică la Botoșani, a declarat într-o conferință de presă faptul că dispozitivele de care copiii și adolescenții se folosesc au evoluat d...