Atenție, șoferi! CAPCANELE CODULUI RUTIER: Cum te alegi cu dosar penal pentru salvarea unei vieți
Stiri Botosani Saturday, 13 April 2013 ActualitateMulţi dintre şoferi au păţit-o! Au dat cu maşina peste un om, l-au transportat acasă sau la spital şi s-au ales cu dosar penal pentru părăsirea locului accidentului. Alţii nu au anunţat Poliţia după ce au lovit uşor pe cineva şi s-au trezit cu oamenii legii la uşă. Sunt şi unii care n-au făcut nimic, dar au fost chemaţi la Poliţie pentru "accidente fantomă". Poliţiştii rutieri anunţă că şoferii pot evita aceste capcane din Codul Rutier printr-un simplu telefon la 112.
Cele mai tragice situaţii sunt cele în care şoferii trebuie să aleagă între a salva viaţa unui om accidentat şi a aştepta să vină Ambulanţa. Instinctul lor este de a-l transporta, rapid, la cel mai apropiat spital. "Riscul să i se agraveze leziunile este mai mare. Oamenii cred că scurtarea timpului de la momentul producerii accidentului şi până la medic îi poate salva viaţa victimei. Din statistici, însă, reiese că cei mai mulţi au decedat ori s-au ales cu sechele pentru tot restul vieţii", susţine doctorul Bogdan Opriţa, medic-şef SMURD.
Cele mai ciudate accidente. Cum poţi fi cercetat fără să ştii?
Poliţiştii spun că în situaţiile în care şoferii transportă, totuşi, pe cineva la spital, chiar şi un rănit uşor, trebuie să sune la 112. "Nu se consideră fugă de la locul faptei dacă duci rănitul la spital şi, apoi, te întorci la locul accidentului. Trebuie, însă, să anunţi organele de poliţie. Să suni la 112", afirmă comisarul şef Lucian Diniţă, şeful Direcţiei Poliţiei Rutiere.
A dus rănitul acasă
Două dintre cele mai ciudate accidente de circulaţie au avut loc la începutul lunii aprilie. În judeţul Ilfov, pe 2 aprilie, un şofer de 43 de ani, din Vrancea, a dat cu maşina înapoi şi a lovit, pe trotuar, un bătrân. Omul de 86 de ani, din oraşul Buftea, a spus că nu are nimic, iar şoferul l-a dus acasă. După două ore, familia bătrânului a sunat la Salvare. Vrânceanul s-a trezit cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului.
O atingere penală
Un alt caz ciudat a fost înregistrat în judeţul Constanţa. Pe 1 aprilie, o şoferiţă a acroşat, uşor, un băieţel de opt ani, pe o stradă din comuna Lumina. Copilul a sărit în faţa maşinii. Speriat, acesta a rupt-o la fugă. Femeia, crezând că micuţul e bine, n-a anunţat Poliţia. Ghinionul ei! Părinţii băiatului, auzind ce a păţit, şi-au luat fiul şi l-au dus la Spital. De acolo, medicii i-au anunţat pe poliţişti. Aşa că şoferiţa s-a ales cu dosar penal.
Motostivuitorul nu-i maşină
Ieşit din comun este şi cazul unui bătrân din judeţul Gorj, Ion Cîrciumaru. El a fost lovit, în luna octombrie anul trecut, de un motostivuitor. Mergând pe o stradă din comuna sa de baştină, Peşteana Bâlteni, omul a fost acroşat cu vehiculul condus de un consătean, în dreptul porţii acestuia. Şoferul n-a observat şi l-a târât câţiva metri.
Când şoferul şi-a dat seama, nea Ion era leşinat. Avea fractură de bazin şi leziuni la picioare. L-au scos, l-au bandajat, dar nu au anunţat Poliţia. Apoi, l-au dus la spital. Nici medicii nu au sesizat accidentul. Abia după trei zile, sora bătrânului a anunţat Poliţia. În mod ciudat, oamenii legii susţin că n-a fost accident pentru că nu a avut loc pe un drum public. Ei spun că a fost doar vătămare corporală din culpă.
Citeste mai departe
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Microbuz plin cu români, accident grav în Austria! Răsturnat între copaci după ce șoferul a pierdut controlul volanului
Opt cetățeni români au fost răniți într-un accident rutier produs în Austria, după ce microbuzul în care se aflau a ieșit de pe șosea și s-a prăbușit pe o pantă. ...
S-a tras la sorți programul noului sezon din Superliga. FC Botoșani joacă primul meci în deplasare!
Vineri, 26 iunie, la București a avut loc tragerea la sorți a programului competițional din Superligă, ediția 2026-2027. Echipele care vor evolua în Liga 1 în sezonul 2026/2027 sun...
Prezentul care batjocorește Cultura orașului: Mormântul unui mare muzicolog zace ”vandalizat, cu crucea sfărâmată, abandonat, neîngrijit și în paragină” în Cimitirul Eternitatea din Botoșani!
În luna mai a acestui an, prof. Vania Atudorei, trăitor în Canada, s-a întors în Botoșani, orașul natal, și a vizitat Cimitirul Eternitatea, loc în care își do...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.29 secunde