Atacat de un boschetar la ghena de gunoi!
Stiri Botosani Monday, 26 July 2010 ActualitateDuminică, puţin înainte de ora 8.00, poliţiştii au fost sesizaţi de către V. Dorin, de 53 de ani, din Botoşani, despre faptul că în aceeaşi zi, la ora 07.30, aflându-se în zona ghenei de gunoi de pe Aleea Şcolii din municipiu, a fost agresat de către o persoană fără adăpost, care l-a ameninţat şi tăiat cu un cuţit pe care îl purta asupra sa.
În apropierea locului faptei a fost identificat agresorul în cauză, stabilindu-se că se numeşte H. Ioan, de 32 de ani, cu ultimul domiciliu stabil în Botoşani, în prezent fără adăpost şi fără ocupaţie. Acesta a fost condus la sediul Poliţiei Municipiului Botoşani, unde s-a efectuat controlul corporal, ocazie cu care s-a găsit asupra sa un briceag cu lama metalică de 10 cm.
Părţii vătămate i s-au acordat îngrijiri medicale la faţa locului, refuzând internarea într-o unitate spitalicească.
Conform informaţiilor furnizate de IPJ Botoşani, în cauză au fost întocmite acte premergătoare faţă de H. Ioan sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de port fără drept, în locuri şi împrejurări în care s-ar putea pune în primejdie viaţa sau integritatea persoanei, a cuţitului, şi lovire şi ameninţare.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Percheziții domiciliare în Botoșani: Bijuterii în valoare de 1.732.000 lei identificate de polițiști!
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Botoșani au pus în executare 3 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Botoșani, într-un...
Trei polițiști botoșăneni au participat la un schimb de experiență în Polonia! – FOTO, VIDEO
Trei polițiști din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale au participat, în perioada 19–23 octombrie 2026, la o activitate de pregătire și schimb de experiență desfășurată &i...
Sancțiuni de peste 30.000 de lei aplicate de comisarii Gărzii de Mediu Botoșani!
Comisarii din cadrul Gărzii de Mediu Botoșani au efectuat trei acțiuni de inspecție și control în vederea verificării aplicării Regulamentul (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European ş...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.06 secunde