Astra Asigurări intră în FALIMENT. Fondul de Garantare va acoperi despăgubirile

Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a cerut miercuri intrarea în faliment a Astra Asigurări, aflată în administrare specială, după ce compania nu a reuşit să atragă 425 milioane lei la capital, despăgubirile urmând să fie acordate de Fondul de Garantare.
 
După analizarea raportului administratorului special al Astra Asigurări, KPMG, Consiliul ASF a decis închiderea procedurii de redresare financiară a companiei şi revocarea KPMG, precum şi retragerea autorizaţiei de funcţionare a Astra, a declarat miercuri preşedintele ASF, Mişu Negriţoiu.

El a adăugat că altă decizie a vizat solicitarea de intrare în procedura de faliment.

"Consiliul ASF a analizat situaţia Astra Asigurări pe baza raportului administratorului special KPMG privind stadiul planului de redresare financiară. Concluziile raportului au fost că sunt întrunite toate cele trei condiţii legale care definesc starea de insolvenţă: incapacitatea de plată a datoriilor exigibile cu disponibilităţi băneşti, scăderea marjei de solvabilitate şi imposibilitatea restabilirii situaţiei financiare a societăţii de asigurare-reasigurare în cadrul procesului de redresare",a afirmat Negriţoiu.

El a arătat că, la 30 iunie, Astra avea o marjă de solvabilitate disponibilă negativă de 871 milioane lei, un coeficient de lichiditate de 0,03% şi un necesar de capital de circa 968 milioane de lei.

"În urma analizei şi pe baza raportului, Consiliul ASF a adoptat închiderea procedurii de redresare financiară, revocarea şi încetarea atribuţiilor KPMG, retragerea autorizaţiei de funcţionare a societăţii Astra şi constată starea de insolvenţă şi solicită intrarea în procedura de faliment", a spus şeful ASF.

Negriţoiu a adăugat că Fondul de Garantare are capacitatea de a acoperi despăgubirile Astra.

Consiliul ASF s-a întrunit miercuri în şedinţa săptămânală, în cadrul căreia a dezbătut situaţia Astra, pe baza raportului întocmit de administratorul special al asigurătorului, KPMG, după ce procesul de majorare a capitalului companiei cu 425 milioane lei a eşuat.

Asiguraţii Astra pot să denunţe poliţele şi vor primi înapoi de la companie o cotă parte din prime, dacă operaţiunea are loc până când instanţa decide falimentul asigurătorului, sau de la Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA), dacă solicitarea este transmisă ulterior. (Vezi AICI detalii)

Citeşte mai multe pe Mediafax

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Incendii în două cimitire din județul Botoșani, au intervenit pompierii de urgență! (Foto)

astăzi, 15:46

Pompierii au intervenit, în această după-amiază, pentru stingerea a două incendii produse în cimitirele din localitățile Strahotin, comuna Dângeni, și Coștiugeni, comuna Albe...

Un șofer din Botoșani a adormit la volan și s-a răsturnat în afara carosabilului într-o localitate din Suceava!

astăzi, 15:16

Un accident rutier a avut loc duminică, 2 august 2026, în jurul orei 02:19, pe DN 18, în comuna Ciocănești. Potrivit primelor cercetări, un bărbat din comuna Durnești, județul Bo...

AUR pentru echipajele 8+1 feminin și masculin la Campionatul European din Italia!

astăzi, 15:05

AUR pentru Cristina Drugă, Gianina Juncanariu, Ancuța Bodnar, Maria Lehaci, Magdalena Rusu, Amalia Chelaru, Adriana Adam, Simona Radiș și Victoria Petreanu (cârmaci) la Campionatele Europene...