Sfânta Maria Mică este un eveniment celebrat atât de Biserica Ortodoxă, cât şi de cea Romano-Catolică. Naşterea Maicii Domnului este considerată de Părinţii Bisericii drept momentul istoric în care a început mântuirea neamului omenesc din robia păcatului strămoşesc.
Prin puritatea vieţii ei, dedicată în întregime lui Dumnezeu, Sfânta Fecioară s-a făcut vrednică de a fi cea din care să Se nască Fiul lui Dumnezeu.
Nașterea Maicii Domnului este prima mare sărbătoare din cursul anului bisericesc care a început la 1 septembrie. Ea este prăznuită pe data de 8 septembrie. Sfântă Scriptură nu ne relatează acest eveniment. Însă, scrierile apocrife oferă foarte multe amănunte despre originea și copilăria Fecioarei Măria.
Cea mai importantă sursă în acest sens, o reprezintă Protoevanghelia lui Iacov, o lucrare iudeo-creștină din sec. al II-lea. Fragmentul referitor la Fecioară Măria a fost scris în jurul anului 140. Deși nu este considerată o scriere canonică, informațiile oferite pot fi considerate veridice, cu rezervele de rigoare.
Tatăl Fecioarei Măria se numea Ioachim și era din seminția lui Iuda. Soția lui Ioachim se numea Ana și era fiică preotului Matthan. Astfel, tatăl Fecioarei Măria era un urmaș al regelui David, iar mamă, o descendentă din familia preoțească a lui Aaron, împlinindu-se prin această proorocia că Mesia va avea o dublă descendentă: împărătească și preoțească.
Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului marchează hotarul astronomic dintre vară și toamnă. Bătrânii spun că în această zi rândunelele pleacă spre zonele calde, insectele încep să se ascundă în pământ, iar frigul își face simțită prezența.
De aici și spusă: “O trecut Sântamarie, leapădă și pălărie!”
Este vremea în care se desfășoară diferite târguri și iarmaroace. Din această zi se încep unele activități practice specifice: culegerea unor fructe și plante medicinale, bătutul nucilor, recoltarea ogoarelor, culesul viilor, semănatul cerealelor de toamnă.