Asta revoluție: Salariații sau foștii salariați vor putea accesa online REVISAL pentru a putea demonstra vechimea în muncă

Salariații sau foștii salariați ai firmelor vor putea accesa online, în orice moment, Registrul general de evidenţă a salariaţilor (Revisal), în care angajatorii înregistrează date cu privire la aceștia, inclusiv durata contractului individual de muncă și a timpului de lucru, nivelul salarial sau data și motivul încetării relației de muncă.

Măsura apare într-un proiect de lege pus ieri, marți, în dezbaterea în Senatul României, relatează avocatnet.ro.

Astfel, după cum apare în proiectul de lege ce vizează modificarea Codului muncii, salariații și foștii salariați ai unei firme vor putea accesa online datele din Revisal ce îi vizează.

Datele nu vor putea fi modificate de salariați, ci doar de angajatori, dar vor putea fi descărcate și tipărite de aceștia.

În cazul în care angajatorul nu poate elibera extrasul din Revisal, salariații sau foștii salariați ai acestuia se pot adresa inspectoratului teritorial de muncă, care, în interval de 15 zile de la data solicitării, va elibera acestora extrasul.

Cu ajutorul unui astfel de extras din Revisal, potrivit proiectului de lege de la Senat, salariații vor putea demonstra vechimea pe care o au în muncă.

Proiectul va intra în dezbaterea senatorilor români în următoarea perioadă dar are foarte multe șanse să devină realitate în timp foarte scurt.

 

Spune-ne opinia ta