Asistenţii medicali ratează joburi de mii de euro în străinătate pentru că nu ştiu engleză

Asistenţii medicali ar putea câştiga până la 2.000 de euro în afara ţării, dar nivelul slab al cunoştinţelor de limba engleză îi împiedică pe mulţi să obţină un contract de muncă într-o clinică din străinătate.

"Nu găsim suficienţi candidaţi eligibili pentru a răspunde solicitărilor primite de la angajatorii din Marea Britanie. Deşi numărul celor care aplică este mare puţini reuşesc să se califice pentru aceste posturi, cei mai mulţi pică la proba lingvistică", spune Roxana Ionescu, reprezentant al Eurolife Consulting, agenţie de plasare de forţă de muncă în afara ţării.

Potrivit acesteia, salariile pentru asistenţii medicali sunt de minimum 1.600 de lire sterline brut (peste 1.900 de euro) pentru 40 de ore lucrate săptămânal. Cei interesaţi să câştige mai mult pot face ore suplimentare şi gărzi plătite cu cel puţin 11 lire pe oră (peste 13 euro).

Cunoaşterea unei limbi străine este atuul cel mai important pentru cei care doresc să muncească în străinătate. Un sondaj realizat de specialiştii site-ului de recrutare Tjobs arată că peste 40% dintre agenţiile de plasare cer candidaţilor cunoştinţe de limba engleză, 19% caută vorbitori de limba germană, 13% de limba franceză, 11% vorbitori de italiană şi 8% de spaniolă.

Sondajul mai arată că aproape 60% dintre recrutori nu iau în considerare CV-urile incomplete. (RTV)

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Alegeri parțiale: Un oraș și două comune din județul Botoșani se pregătesc de alegeri!

astăzi, 13:48

Autoritatea Electorală Permanentă a informat Palatul Victoria, vineri, că sunt cel puțin 35 de primari ale căror mandate au încetat, iar Guvernul are obligația legală de a stabili data or...

Harta șpăgii în spitalele din România: Care este situația la Botoșani?

astăzi, 12:54

Rezultatele sunt colectate pe baza unui formular care oglindește disponibilitatea pacienților de a sesiza situațiile în care personalul medical le-a solicitat bani sau alte recompense. De men...

Botoșănean arestat pentru violență în familie și rele tratamente aplicate propriilor copii!

astăzi, 11:56

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat în vârstă de 48 de ani, bănuit de comite...