Asistenta din spital, vinovata pentru toate erorile medicale!
Stiri Botosani Tuesday, 19 June 2012 ActualitateNeglijenţa unor cadre medicale de la Spitalul Sf. Ioan din Bucureşti a făcut-o pe Adina să treacă prin momente de coşmar. În urmă cu trei ani, analizele ei au fost încurcate la laboratorul unităţii medicale cu cele ale unui alt pacient. Astfel, femeii i s-a spus că are cancer în stadiu avansat. A urmat un tratament dur, cu citostatice, timp de şase luni. "Cine nu a făcut citostatice nu poate să-şi închipuie ce înseamnă asta. Ţi se schimbă viaţa cu totul. Nu ştii ce să îţi doreşti, să ai parte de acest chin, dar să trăieşti mai departe, sau să mori mai repede şi să scapi de toate aceste stări?! Îţi cade părul, ai greţuri, nu te mai simţi om. Citostaticele te dezumanizează total", a povestit Adina calvarul prin care a trecut.
Cei de la spital recunosc eroarea
Bucureşteanca a făcut tratament contra cancerului până când a dovedit că ea era de fapt sănătoasă şi doar analizele fuseseră încurcate.
Conducerea Spitalului Sf. Ioan a recunoscut eroarea medicală, dar Adina Stan vrea ca vinovaţii pentru suferinţa ei şi a familiei sale să plătească. Aşa că a depus plângeri la autorităţile competente. "Procuratura a deschis o anchetă, la fel şi Colegiul Medicilor. Însă abia acum, după doi ani de la întâmplare, când eu am făcut vâlvă în presă, m-au invitat să le povestesc ce s-a întâmplat. Mi se pare inadmisibil!", ne-a declarat indignată Adina Stan, care în urmă cu câteva zile a fost la Colegiul Medicilor pentru declaraţii.
«Sunt sigură că vor da vina pe o asistentă»
Adina este convinsă că şi în situaţia ei, aşa cum s-a întâmplat în ultima vreme în cazul tragediilor din spitale, vina va fi dată pe o asistentă, care este un simplu angajat ce execută dispoziţiile medicilor. Iar declaraţiile celor din conducerea Spitalului Sf. Ioan, care susţin că o asistentă a încurcat analizele, o revoltă pe femeie.
Când a fost întrebat de reporterii Libertăţii cine e vinovat de drama pe care a trăit-o Adina Stan, dr. Niculae Iordache, directorul medical al Spitalul u i Sf. Ioan, a declarat: "E o greşeală regretabilă. Din ce a ieşit la iveală în urma anchetei care s-a făcut până acum, se pare că Adina a rugat o cunoştinţă care lucra în spital să facă presiuni la laborator pentru ca rezultatele să vină mai repede. Astfel, din grabă, asistenta care a manipulat probele le-a încurcat pe cele ale femeii cu ale unui pacient bolnav de cancer de colon. Abia după ce vom primi concluziile de la Colegiul Medicilor vom stabili şi sancţiunile", a explicat directorul spitalului.
Revoltată, femeia diagnosticată greşit susţine că nu e adevărat. "Aş vrea să fie foarte clar. Nu am făcut niciodată nici o presiune asupra unei asistente medicale care să grăbească obţinerea unor rezultate mai rapide. Efectuasem o histerectomie (n. r. - operaţie de îndepărtare a uterului), iar medicul mi-a recomandat să fac şi o biopsie. Analizele au întârziat şi abia după o lună şi jumătate am aflat că sufăr de cancer ovarian, iar diagnosticul mi-a fost pus de un medic în urma lamelor prelevate! Acum nu mai ştiu în ce curte să arunce pisica. Sunt aproape sigură că vor da vina pe vreo asistentă", a mărturisit indignată Adina.
Va cere despăgubiri materiale şi morale
Tot ce îşi doreşte Adina Stan este să se facă dreptate şi să nu se mai repete o astfel de greşeală niciodată într-un spital din România. În funcţie de decizia procuraturii, Adina va cere despăgubiri materiale şi morale.
În urmă cu cinci ani, şi-a pierdut fata cea mare, din cauza cancerului de piele
În 2007, fiica mai mare a Adinei, Elena, a murit în urma unui cancer de piele. "Când mi-am aflat diagnosticul, ştiam bine cât de devastatoare poate fi evoluţia cancerului şi cât de chinuitor, pentru bolnav, dar şi pentru cei din jur, este sfârşitul. Pentru că, după ce ai îngrijit pe cineva suferind de această boală, de cele mai multe ori incurabilă, mai ales când este vorba de propriul copil, nu mai speri în minuni", a povestit Adina.
Sursa: Libertatea
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Reprezentanții RAR, despre rezervorul GPL al mașinii: „După această dată butelia trebuie înlocuită”
Reprezentanții Registrului Auto Român atrag atenția cu privire la „perioada de valabilitate” a rezervorului GPL, de care puțini români țin cont. Tu știi când &bdq...
FC Botoșani și-a aflat programul și orele de disputare a partidelor din următoarele trei runde din SuperLigă!
În runda a XXIII-a „roș-alb-albaștrii” se vor deplasa la Ploiești pentru a înfrunta Petrolul. Confruntarea de pe „Ilie Oană”, se va disputa luni, 27 ianuarie, d...
Schimbarea permisului auto în 2025. Documentele obligatorii pentru toți șoferii!
Permisul auto se va schimba mai ușor în 2025. Titularii pot beneficia de platformele online care le permit să facă programări pentru a evita statul la cozi și să plătească inst...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2025 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 2.62 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici