Artiștii au un nou spațiu expozițional pentru a-și expune lucrările

Consiliul Județean și Muzeul Județean Botoșani au amenajat în spațiul fostului Fond Plastic o nouă galerie: „Colecția de Artă”. Aceasta va fi inaugurată luni, la ora 11:00, printr-o expoziție-eveniment, dedicată artistului Constantin Piliuță. 

Lucrările expuse sunt din patrimoniul Muzeului Județean și au participat, în 2021, la prestigiosul eveniment internațional Art Safari București, în cadrul expoziției „Constantin Piliuță – Culoare de zenitˮ.

„Vrem să păstrăm tradiția de județ cultural. În noul spațiu expozițional, amenajat de specialiștii Muzeului Județean, vor fi expuse colecții ale artiștilor locali și nu numai. Va fi un spațiu de exprimare culturală și pentru cei care nu vor putea susține prin numărul de lucrări o expoziție la Galeriile de Artă, dar și un spațiu pentru expuneri ale unor opere de valoare. Avem, multe lucrări care vor putea fi admirate de către publicul botoșănean. Deja sunt foarte multe programări pentru expoziții, iar specialiștii Muzeului Județean vor avea mult de muncă, dar o vor face cu bucurie în suflet pentru că asta este menirea unei instituții de cultură”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean.

 

Inaugurarea Galeriei „Colecția de Artă” se va face cu o expoziție a lucrărilor artistului botoșănean Constantin Piliuță, care, de-a lungul anilor, a fost distins cu numeroase premii: Premiul Uniunii Artiștilor Plastici din România, 1967, Ordinul Meritul Cultural, clasa a II-a, 1971,  Premiul Comitetului de Stat pentru Cultură și Artă, 1971, Premiul „Ion Andreescu” al Academiei Române, 1974, etc.

Constantin Piliuță a avut expoziții personale în: București 1957, 1962, 1968, 1972, 1973 și în diverse alte orașe din țară, dar și în orașe din Europa: Veneția (1967) și Malmӧ (1970).

Programul de vizitare a expoziției va fi zilnic. între orele 9:00 și 17:00. Intrarea este gratuită, cu respectarea normelor sanitare.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

A fost anunțat când va avea loc cel mai iubit festival de tradiții din Botoșani, aflat la ediția cu numărul 51!

astăzi, 17:15

Pe 20 decembrie 2026, municipiul Botoșani va deveni din nou locul de întâlnire al datinilor, obiceiurilor și comunităților care păstrează vii tradițiile sărbătorilor de iarnă. ...

De la MiG-21 LanceR la comanda unui gigant militar NATO. Prima femeie din Europa care a reușit această performanță este o tânără din Suceava!

astăzi, 15:08

Se numește Simona Maierean. Și povestea ei merită să fie cunoscută de fiecare român, transmite AirlinesTravel.ro. În 2009, la numai 24 de ani, Simona Maierean intra în istori...

Botoșănean căutat de familie, polițiștii fac apel la populație!

astăzi, 14:53

Potrivit informațiilor transmise de autorități, Belciug Relu-Ilie a plecat de la locuința părintească din Corni, județul Botoșani, pe 26 octombrie 2026, în jurul orei 17:00. Bărbatul...