Artă şi generozitate, pentru copiii cu dizabilităţi din Botoşani

Sâmbătă, la ora 11.00, la Casa Tineretului din Botoşani va prinde viaţă un spectacol umanitar organizat de Clubul de dans sportiv "Fashion Dance", în beneficiul copiilor nevăzători, cu Sindrom Down şi al celor cu distrofie musculară.

Vor evolua numeroşi dansatori ai clubului, din oraş şi din diverse localităţi ale judetului (Ştefăneşti, Truşeşti, Albeşti, Guranda şi Băbiceni), vor cânta artişti nevăzători adolescenţi, iar pictorul Daniel Relenschi va vinde la licitaţie un tablou - suma fiind, de asemenea, în beneficiul copiilor cu dizabilităţi.

În urma unor discuţii recente, conducerea Penitenciarului Botosani a donat produse realizate de persoane private de libertate (create cu gândul la Sărbători), ce vor fi vândute pentru ca Moş Nicolae să fie anul acesta cât mai generos cu micuţii pentru care a fost gândită manifestarea.

Până în momentul de faţă, numeroşi sponsori şi-au adus deja contribuţia pentru reuşita spectacolului umanitar, fiind achiziţionate dulciuri pentru toţi artiştii ce vor evolua, precum şi pentru copiii cu dizabilităţi. O contribuţie financiară importantă a fost făcută de Viorel Iliuţă, director general al S.C. «Elsaco» S.A. Emoţionantă a fost donaţia făcută de micii dansatori, care au oferit hăinuţe, jucării şi dulciuri pentru copiii nevăzători, cu Sindrom Down şi al celor cu distrofie musculară. Onorabil şi de menţionat gestul familiei Ţibuleac Marius, care a oferit medicamentaţia copiilor cu distrofie musculară pentru jumătate de an.


Sunteţi aşteptaţi să ne fiţi alături la spectacolul de mâine. Măcar de Sărbători să fim mai generoşi şi să ne bucurăm de evenimentul creat de copii realmente talentaţi. Evenimentul va fi prezentat de actriţa Lidia Uja, căreia îi mulţumim. (Comunicat de presă)
   
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ministrul de Externe român, după alertele de sâmbătă seara cu drone: "Avem nevoie de o pace durabilă şi justă în Ucraina!"

astăzi, 14:48

Ministrul de Externe a transmis, sâmbătă seara, după ce două drone au pătruns neautorizat în spaţiul aerian al României, că piloţii Forţelor Aeriene Române au reacţio...

Autostrada A7 va avea 30 de puncte de încărcare pentru mașini și camioane electrice!

astăzi, 14:03

Autostrada A7 Buzău – Focșani va beneficia de 30 de puncte de încărcare pentru vehicule electrice, amplasate în spațiile de servicii de la Milcovul, județul Vrancea. Dintre aces...

Unul din opt cazuri de cancer ar putea fi prevenit: Infecţiile care cresc riscul de boală

astăzi, 13:12

Unul din opt cazuri de cancer ar putea fi prevenit pentru că are legătură cu infecţii cauzate de virusuri. Sunt datele unui studiu realizat la nivel mondial. Peste 2 milioane de cazuri de cance...