Arie naturală protejată cuprinsă de incendiu, comisarii de mediu din Botoșani au verificat amplasamentul (foto)

Mai mult decât atât, specialiștii solicită sprijinul administrațiilor locale pentru preîntâmpinarea producerii unor incendii de vegetație.

O echipă mixtă, alcătuită din comisari din cadrul Gărzii de Mediu din Botoșani și reprezentanți ai Asociației „Arii Naturale Protejate” din Botoșani, a verificat un amplasament pe care s-a desfășurat un incendiu de stuf în cadrul unei arii naturale protejate.

Este vorba despre ROSPA0156 Iazul Mare-Stăuceni-Dracșani, respectiv Acumularea Melnic.

Faptele de natură să pună în pericol sănătatea umană, animală sau vegetală într-o arie naturală protejată, constituie infracţiuni.

 

Vă reamintim faptul că arderea miriştilor, a stufului, a tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase uscate se poate face doar în situații speciale, cu acordul Agenției pentru Protecția Mediului și cu informarea serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă, dacă pe acel teren a fost identificată o boală, confirmată de Direcția Fitosanitară”, transmit reprezentanții Gărzii de Mediu din Botoșani.

De reținut:

Stufărişul contribuie la absorbţia nutrienţilor din apele eutrofizate, reduce concentraţia de metale grele şi reţine sedimentele. De asemenea, este un habitat foarte apreciat de multe specii de păsări şi de mamifere, dar şi foarte important pentru fauna piscicolă şi viaţa sălbatică.

Un alt aspect important îl reprezintă dioxidul de carbon. Acesta este fixat în tulpinile şi frunzele plantelor de către stuf prin fotosinteză, iar arderea necontrolată a acestuia poate duce la eliberarea în atmosferă a unor cantităţi importante de dioxid de carbon.

Incendierea stufului distruge cuiburile şi perturbă ciclului reîntoarcerii păsărilor migratoare.

Garda Naţională de Mediu solicită, pe această cale, sprijinul administraţiilor publice locale şi al tuturor cetăţenilor de a lua toate măsurile care se impun pentru a preîntâmpina producerea unor noi incendii de stuf, mirişti şi vegetaţie uscată, care pot avea efecte devastatoare asupra mediului.



 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Cozonacii din Botoșani, la Târgul de Sfântul Gheorghe organizat de Ministerul Agriculturii!

astăzi, 14:40

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), cu sprijinul Cooperativei Agricole Caprirom Sud Muntenia, organizează în perioada 23–25 aprilie 2026 „Târgul de Sf&acir...

Fotbalistele U18 de la Liceul Pedagogic din Botoșani, calificate la faza națională a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar!

astăzi, 13:44

Echipa de fotbal U 18 - fete a Liceului Pedagogic „Nicolae Iorga” s-a clasat pe primul loc la etapa zonala a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, desfășurată la Botoșani. Din ...

Magazinul aRoma aduce gustul autentic al cărnii românești în județul Botoșani

astăzi, 13:27

Sub deviza „Așa arată prospețimea!”, magazinul de prezentare aRoma fabricii de carne a devenit rapid destinația preferată a celor care caută carne de calitate superioară, provenită...

-->