Arestaţii din dosarul Siret reclamă "şantaj, ameninţări şi presiuni"

După trei luni de arest preventiv, o parte dintre vameşii şi poliţiştii de frontieră de la Siret au acceptat să discute, prin intermediul avocaţilor care-i reprezintă, despre dosarul în care sunt implicaţi. Părerea a fost aceea că totul este o înscenare, iar acuzaţiile sunt "inventate şi absurde". Mai mult, foştii oameni cu epoleţi consideră că în mai multe rânduri au fost privaţi de cele mai elementare drepturi, începând cu cel la apărare şi terminând cu condiţiile de detenţie. Ei cred că nici procesul care va urma nu va fi unul echitabil, deoarece se doreşte a fi un exemplu pentru Uniunea Europeană.

Anchetă după 60 de ore de nesomn

Inculpaţii reclamă că presiunile au început încă din momentul reţinerilor operate de către procurorii structurii centrale a Direcţiei Naţionale Anticorupţie. "O parte dintre noi, cei anchetaţi, nu am dormit peste 60 de ore. Am stat fără mâncare şi, ce-i mai grav, fără posibilitatea de a lua legătura cu familia sau cu apărătorii, fiindu-ne interzis să folosim telefonul. Pe scurt, a fost o anchetă în care şantajul, ameninţările, presiunile şi minciunile anchetatorilor DNA au fost omniprezente", au arătat o parte dintre cei arestaţi în acest dosar. În ceea ce priveşte acuzaţiile din dosar, inculpaţii susţin că acestea gâdilă orgoliul unor politicieni şi au avut ca scop nevoia de a satisface "planul". Mai mult, arestaţii resping toate acuzele şi spun că acestea sunt "inventate şi absurde, sofisme juridice care rescriu regulile de drept şi care, din păcate, au stat la baza dosarului".

În plus, persoanele aflate după gratii consideră că ar fi vorba de o comandă politică, care a avut ca unic scop justificarea preaderării la Schengen. "Dosarul a fost realizat cu scopul de a distrage atenţia opiniei publice de la criză. Noi suntem o jertfă pe altarul Schengen", au mai opinat poliţiştii de frontieră şi vameşii arestaţi în acest dosar.
 
Despre agenţii sub acoperire: "Ne-au instigat şi şantajat"


O altă latură abordată a fost cea cu privire la agenţii sub acoperire, mărturiile acestora cântărind decisiv în finalizarea dosarului. Foştii lucrători ai Punctului de Trecere a Frontierei Siret spun că o simplă lecturare a dosarului este suficientă pentru a observa provocările evidente venite din partea celor care erau infiltraţi de anchetatori.

"Au fost instigări, şantaj şi ameninţări evidente, de genul <Cine nu-i cu noi e împotriva noastră>. Acest proces al vămilor se anunţă un adevărat proces al vrăjitoarelor, mai ales că există evidente discrepanţe şi inegalităţi de tratament juridic", au mai menţionat câţiva dintre poliţiştii de frontieră şi vameşii de la Siret.

Câteva ore de aşteptare pentru a prinde baia liberă

Cu privire la condiţiile în care au stat în arestul Poliţiei Suceava, inculpaţii le-au catalogat similare celor din "Evul Mediu, degradante şi umilitoare". "De exemplu, vreo 80 de oameni am fost nevoiţi să ne satisfacem nevoile fiziologice la două <tronuri>, care s-au şi înfundat în noaptea de Înviere şi apoi în prima zi de Paşte. Un calcul simplu arată că pentru cele 80 de persoane, la cinci minute şi două <tronuri> înseamnă câteva ore de aşteptare, şi asta numai dimineaţa", au menţionat arestaţii.

Aceştia au reclamat şi faptul că spaţiul şi paturile pe care le-au avut la dispoziţie au fost insuficiente, iar în prima noapte au dormit câte doi într-un pat, pentru ca ulterior să se doarmă şi pe jos.

"Au fost câteva zile de coşmar, iar unii dintre noi au luat medicamente, mai exact xanax, pentru a depăşi momentul", au adăugat poliţiştii de frontieră şi vameşii de la Siret.

Arestul Poliţiei Suceava, supraîncărcat

Aduşi de la Bucureşti înainte de Paşte, cei 48 de arestaţi din dosar au fost coborâţi mai întâi la Suceava. Pentru că în arest se aflau deja aproximativ 30 de persoane arestate preventiv, poliţiştii de frontieră şi vameşii de la Siret nu au putut fi găzduiţi cu toţii în arestul de la Suceava. În aceste condiţii, de comun acord cu cei de la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Botoşani, şapte dintre inculpaţi au fost trimişi în judeţul vecin. Totuşi, la Suceava au rămas 41 dintre arestaţi, cărora li s-au adăugat şi celelalte persoane aflate deja după gratii. Aşa se face că pe cele 52 de locuri au fost înghesuiţi în jur de 70-80 de oameni.

Situaţia a fost adusă la normal vineri după-amiază, când 20 dintre inculpaţii de la Suceava au fost transferaţi la Penitenciarul Botoşani.


Monitorul de Suceava

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Botoșăneni sancționați pentru continuarea propagandei electorale!

Saturday, 23 November 2024

Cei peste 1.300 de polițiști, jandarmi, pompieri și polițiști de frontieră s-au asigurat că materialele necesare votării au ajuns în siguranță la secțiile de votare și au încep...

13 candidați: România își alege al cincilea președinte de după 1989!

Saturday, 23 November 2024

România își alege cel de-al cincilea președinte de după 1989, după Ion Iliescu (trei mandate), Emil Constantinescu, Traian Băsescu (două mandate) și Klaus Iohannis (două mandate). ...

Pedepsit să muncească la Muzeul din Botoșani după ce a fost condamnat pentru deținere de droguri de mare risc!

Saturday, 23 November 2024

Tribunalul Suceava l-a condamnat pe Costel Vlăduț I. la cinci luni de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc, pentru consum propr...