Arest prelungit pentru botoșăneanul care a violat patru femei!

Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a solicitat, vineri, prelungirea mandatului de arestare preventivă faţă de Marcel Purav, de 41 ani, din municipiul Botoşani, care cercetat este sub aspectul săvârşirii a patru infracţiuni de viol şi 3 trei infracţiuni de lipsire de libertate.

Instanţa a admis cererea şi a dispus prelungirea măsurii pe o perioadă de 30 zile, respectiv de la 24 martie 2013, până la data de 22 aprilie 2013, inclusiv.

În perioada 18.01. - 23.02.2013, inculpatul a întreţinut raporturi sexuale cu patru părţi vătămate, din care trei minore, prin constrângere psihică şi fizică, obligându-le la consumuri de substanţe cu impact major asupra conştientizării actelor efectuate şi lipsindu-le de libertate.

Potrivit anchetatorilor, individul îşi alegea victimele din baruri şi cluburi şi, după ce le propunea întâlniri, le conducea în apartamentul său de pe Strada Vârnav, unde le viola.

Pentru a nu lăsa urme de agresiune pe victime, le determina să întreţină raporturi sexuale terorizându-le.

El a mai fost închis și în trecut pentru fapte de acelaşi gen.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bijuterii din argint: testul 30-10-7 înainte de alegere

Sunday, 11 October 2026

O fotografie îți arată designul, însă nu și cum se comportă piesa în rutina ta. Testul 30–10–7 înseamnă 30 de secunde pentru specificații, 10 minute pentru c...

Cu câteva zile înainte de ziua lui: Vlad Pamfil urcă pe podiumul Campionatului Mondial de Karate din India!

Sunday, 11 October 2026

La doar câteva luni de la participarea la Campionatul Mondial de Karate Shito Ryu din Ungaria, unde câștiga titlul de campion mondial cu Medalia de Aur, Vlad Pamfil reușește o nouă per...

Valeriu Iftime a prins curaj după victoria cu UTA: „Nicio echipă nu ne-a făcut pe fotbal”

Sunday, 11 October 2026

Valeriu Iftime, acţionarul celor de la FC Botoşani, s-a declarat încântat de prestaţia echipei sale în victoria cu UTA Arad şi a vorbit cu optimism despre şansele moldovenilor d...