Are rost să visăm? Iată cum se parchează bicicletele în Japonia! VIDEO

Japonia are o infrastructură de invidiat la nivel mondial, invenţia fiind privită, la nivelul civilizaţiei noastre, nu departe de un SF. Pentru început, utilizatorul duce bicicleta în fața unui lift, unde poziționează roțile pe banda centrală care asigură bicicleta.

După ce utilizatorul își confirmă identitatea cu ajutorul cardului, aparatul coboară bicicleta în subteran, iar în funcție de locurile libere, un braț metalic ghidează bicicleta în locașul potrivit.

Pentru a recupera bicicleta, utilizatorul trebuie doar să scaneze cardul, iar sistemul recunoaște instant proprietarul precum și bicicleta depozitată, pe care o readuce la suprafață în câteva secunde. Potrivit site-ului oficial al producătorului, parcarea subterană poate adăposti 204 biciclete, iar tot procesul de preluare și parcare a bicicletei durează 13 secunde.
"Cu un astfel de aparat sunt eliminate din start vechile noastre probleme: furtul de biciclete și componente ale acestora (chiar și din centrul orașului). Bicicletele sunt protejate de intemperiile naturii (ploaie, zăpadă, îngheț etc), evitându-se deteriorarea prematură a acestora. Se economisește un spațiu uriaș la suprafață, deoarece bicicletele și mare parte a echipamentului de preluare este amplasat subteran", arată johntech.ro, care încheie cu o întrebare existențială: Oare copiii noștri vor apuca așa ceva în România?

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Aproape un secol de libertate: Recunoștință și apreciere soldaților care au luptat pentru România! (Foto, Video)

astăzi, 14:11

25 octombrie 1944. 82 de ani. Aproape un secol de când militarii români au eliberat de sub ocupație străină Nordul Transilvaniei, orașul Carei. Peste 525.000 de militari români a...

REACȚIA Universității din Iași, după ce fiul lui Tudorel Toader a fost arestat preventiv într-un dosar de viol!

astăzi, 12:30

Ionuț Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, a fost reținut vineri, 23 octombrie, într-un dosar în care este cercetat pentru viol. Tudorel Toader susț...

Electrovalva și debitul de apă: care este diferența față de reglarea presiunii?

astăzi, 11:36

Multe descrieri pun laolaltă automatizarea, presiunea și debitul, de parcă o singură piesă le-ar controla pe toate. Electrovalvele de apă comandă deschiderea sau închiderea unei căi; con...