ARDE ȚARA? Zgonea vrea un alt model de uniforme pentru femeile de serviciu din Parlament, dar și o "minigrădiniță"!
Stiri Botosani Monday, 21 October 2013 ActualitateZgonea a declarat, într-o conferinţă de presă, că de trei luni se gândeşte la schimbarea uniformelor femeilor de serviciu, arătând că "un angajat al Camerei Deputaţilor ar trebui să aibă un set de haine curate, să arate modern, cum sunt în toate Parlamentele moderne".
"Da, va trebui un alt model de uniforme (pentru femeile de serviciu - n.r.)", a spus Zgonea.
El a arătat că se mai gândeşte ca angajaţii care câştigă sub 1000 de lei să aibă "o masă caldă".
"Mă gândesc că cei care au sub 10 milioane şi lucrează la Camera Deputaţilor să aibă o masă caldă", a precizat Zgonea.
El a arătat că a discutat cu secretarul general al Camerei despre aceste proiecte.
"Dacă am putea să facem de anul viitor pentru cei care sunt din Direcţia de Afaceri Interne şi pentru liftierele din Camera Deputaţilor şi femeile de serviciu ar fi un câştig extraordinar", a adăugat Valeriu Zgonea.
Întrebat de ce ar trebui schimbate ţinutele liftierelor de la Camera Deputaţilor având în vedere că acestea au fost înnoite în anii trecuţi: "Ţinuta unei femei se schimbă în fiecare zi".
Zgonea a vorbit şi despre faptul că şi-ar dori ca un spaţiu din Parlament să poată fi destinat pentru o minigrădiniţă.
"Mă gândesc să ne revină un spaţiu în care să putem să facem, ca la Parlamentul European, o minigrădiniţă pentru angajaţii Camerei Deputaţilor care au copii şi nu au cu cine să-i lase atunci când sunt în activitate la Parlament, ar fi un lucru foarte bun, o privim ca pe o modalitate pe care putem să o facem cu bani puţini, un ajutor pentru angajaţii noştri aşa cum se întâmplă şi la Parlamentul european. Nu inventăm noi apa caldă. Copiem cele mai bune practici pentru angajaţii noştri şi pentru parlamentari", a explicat Valeriu Zgonea.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Jantele și vibrațiile după montaj - ce verifici înainte să schimbi roata
Primele probleme după montajul jantelor apar uneori chiar la câțiva kilometri de service: vibrații în volan, pierdere lentă de presiune sau un zgomot pe care nu îl aveai în...
Ce câștigă, concret, o companie care alege parteneriatul cu Gruppo Damidio pentru lubrifianți Q8Oils
Gruppo Damidio, distribuitor autorizat Q8Oils în România, a construit un model de parteneriat B2B gândit exact pentru companiile cu consum mare și constant, pentru care lubrifiantul...
Experiența digitală devine la fel de importantă ca produsul oferit
Prima impresie este construită din pași foarte mici Un serviciu poate avea un design modern și, totuși, să fie greu de folosit. Problemele apar adesea în detalii: un formular care șterg...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.65 secunde