Aproape de comă alcoolică! Un șofer din Curtești a fost prins cu o alcoolemie enormă!

Un bărbat inconstient putea produce o tragedie, după ce s-a urcat la volan fiind într-o stare avansată de ebrietate. Acesta conducea un tractor pe un drum județean si era aproape de comă alcoolică.

Joi după-amiaza, barbatul a fost oprit în trafic de politisti, pe DJ 207 N, în localitatea Curtești, in timp ce conducea un tractor agricol.

R.F. de 45 de ani, din comuna Curtești, judeţul Botoşani, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,75 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Spitalul Județean Botoșani, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Și-a bătut soția de la o ceartă, polițiștii l-au reținut 24 de ore!

Tuesday, 3 November 2026

La data de 02 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 65 de ani, din localitate...

Hram la o biserică din Botoșani. Credincioșii se vor putea închina la moaștele Sfântului Ierarh Nectarie!

Tuesday, 3 November 2026

Credincioșii din municipiul Botoșani sunt invitați să participe, în zilele de 8 și 9 noiembrie 2026, la sărbătoarea hramului Bisericii „Sfântul Apostol Andrei și Sfântu...

AJPIS Botoșani: Alocațiile de stat pentru copii, indemnizațiile pentru creșterea copilului, stimulentele de inserție și drepturile persoanelor cu dizabilități, plătite în avans

Tuesday, 3 November 2026

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), prin Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani, va efectua, în luna noiembrie 2026, plata...