Nu mai puțin de 570 de camioane au tranzitat intrat în țară prin Punctul de Trecere al Frontierei Stânca-Costești, în ultimele zece zile, informează marți Instituția Prefectului, într-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, în perioada 20 – 30 august a.c., prin același punct vamal au ieșit din țară 385 de camioane. Tranzitul a înregistrat îmbunătățiri la începutul acestei săptămâni.
„Ca urmare a faptului că sunt procesate pe sensul de intrare în România, în medie 57 de camioane în 24 de ore, numărul celor care așteaptă să intre în țară din Republica Moldova a scăzut. În ultimele 2 zile, în medie, 30 de camioane se aflau pe teritoriul Republicii Moldova, în așteptare să intre în România pe la PTF Stânca, timpii de așteptare fiind de asemenea reduși la maximul permis de infrastructura existentă”, a transmis prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă.
Camioanele sunt încărcate cu marfă, cele mai multe importând cereale din Ucraina.