Aproape 5000 de botoșăneni și-au găsit de muncă anul acesta prin intermediul AJOFM Botoșani

Nu mai puțin de 4.994 de botoșăneni și-au găsit de muncă în 2019 prin intermediul AJOFM Botoșani. În perioada ianuarie-noiembrie 2019, urmare a serviciilor și măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă oferite de  AJOFM Botosani, 4.994 persoane au fost încadrate în muncă, dintre care 2.423 femei.

Din totalul persoanelor ocupate până la data de referință 2.460 au peste 45 de ani 693 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 630 au între 25 și 35 de ani, iar 1.211 sunt tineri sub 25 de ani (1.198 tineri NEETs), se arată într-un comunicat emis de AJOFM Botoșani.

 

În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 2.423  provin din mediul urban, iar 2.571 persoane sunt din mediul rural.

“Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii liceale 1.693 persoane (33,90%), urmate de cele cu învățământ profesional 1.319 persoane(26,41%). Numărul celor cu învățământ gimnazial este de 995 persoane, iar cei cu studii superioare sunt în număr de 417 persoane”, mai precizează sursa citată.

Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Botoșani , 4.152 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele AJOFM.

“Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată. Astfel, în perioada ianuarie-noiembrie 2019, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 8.519 persoane”, a precizat directorul executiv al AJOFM Botoșani, Teodor Dimitriu.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O seară dedicată solidarității: Spectacol caritabil la Dorohoi pentru Katerina!

Thursday, 8 October 2026

Dorohoi găzduiește, pe 13 octombrie 2026, un spectacol caritabil dedicat Katerinei, un copil pentru care comunitatea s-a mobilizat în ultimele zile. Evenimentul „Împreună pentru K...

Președintele CJ Suceava vrea un stadion nou la Suceava și îl ironizează pe Iftime: ”I-am spus că ar trebui să se apuce să-și construiască cimitirul în centrul orașului”

Thursday, 8 October 2026

După meciul amical FC Botoșani – CSM Cetatea 1932 Suceava, 4-5, la care a asistat, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a promis, iarăși, că va face un stadion nou...

Colegiul Medicilor din România, în contextul îngrijorărilor după cazul suspect de ciumă din Rusia: „Este o boală tratabilă cu antibiotice!”

Thursday, 8 October 2026

Comisia de Boli Infecțioase a Colegiului Medicilor din România aduce în atenție o serie de precizări pentru o informare corectă privind pesta (ciuma), a modului de transmitere, a forme...