APIA reamintește fermierilor că pot depune cereri de înscriere în Programul pentru susținerea producției de legume în spații protejate

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Centrul Judetean Botoșani reamintește fermierilor că până la data de 20 iulie 2021 inclusiv, pot depune cererea de înscriere în Programul pentru susținerea producției de legume în spații protejate pentru anul 2021.

Schema de ajutor de minimis se aplică pe întreg teritoriul României în anul 2021 pentru susținerea producției de legume cultivate în spații protejate, respectiv:

Ardei gras și/sau ardei lung;

- Castraveți;

- Tomate;

- Vinete.

„Cererile de înscriere în Program, însoțite de documentele obligatorii, se depun personal sau se transmit prin mijloace electronice, fax, poștă sau e-mail la centrul județean unde solicitantul a depus cererea unică de plată pentru anul 2021 sau unde are domiciliul / sediul social sau în cadrul unității administrativ teritoriale unde are suprafața cultivată cea mai mare.”, a declarat Liviu – Stelian Zaharia, director executiv al APIA Botoșani.

Beneficiarii sunt:

a) producătorii agricoli persoane fizice care dețin atestat de producător emis în temeiul Legii nr.145/2014, valabil pana la 31 decembrie 2021;

b) persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, constituite potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016;

c) producătorii agricoli persoane juridice.

Valoarea maximă în euro a sprijinului financiar de ajutor de minimis/cultură/1.000 mp/beneficiar este de 2.000 euro și se acordă în lei, la cursul de schimb de 4,8725 lei, stabilit de către Banca Centrală Europeană, la data de 30 septembrie 2020, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria C, nr. 323 din 1 octombrie 2020.

 Mai multe informații referitoare la accesarea măsurii privind susținerea producției de legume în spații protejate pentru anul 2021, Ghidul solicitantului, modelul cererii - tip și legislația, se regăsesc pe site-ul APIA: www.apia.org.ro, la secțiunea http://www.apia.org.ro/ro/ajutoare-specifice/masuri-de-sprijin-finantate-de-la-bugetul-national/legume-in-spatii-protejate-20211624359084.

 

Spune-ne opinia ta