APIA primește cereri pentru sectorul de creștere a ovinelor/caprinelor, afectat de fenomene climatice nefavorabile!

Această schemă de sprijin financiar se aplică pe întreg teritoriul României și are în vedere compensarea producătorilor agricoli din sectorul creșterii ovinelor/caprinelor pentru pierderile economice ca urmare a fenomenului climatic nefavorabil, seceta pedologică din agricultură manifestată în perioada septembrie 2023 și august 2024.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Centrul Județean Botoșani informează potențialii beneficiari că până la data de 21 martie 2025 inclusiv, primește cereri de acordare a unui sprijin financiar de urgență în agricultură pentru sectorul de creștere a ovinelor/caprinelor, afectat de fenomene climatice nefavorabile.

Cererile se depun la Centrul județean /centrele locale ale APIA Botoșani, unde solicitantul a depus cererea de plată pentru anul 2024 sau pe raza județului unde solicitanții au sediul social/domiciliul sau unde dețin exploatația cu cod ANSVSA cu efectivul cel mai mare.

 

Precizăm faptul că la nivelul județului Botoșani există un număr de 221 de potențiali beneficiari, conform datelor transmise de APIA Aparat Central.

Centrele APIA pun la dispoziție cereri pretipărite, inclusiv documentul transmis electronic de utilizatorii Sistemului Naţional de Identificare și Înregistrare a Animalelor – SNIIA.

Cererile de solicitare a sprijinului financiar de urgență se înmânează personal beneficiarului în vederea verificării, completării coordonatelor bancare/trezorerie, însușirii, asumării datelor și a semnării acestora.

Documentele depuse în copie de către beneficiar vor purta sintagma „conform cu originalul“, vor fi datate și însușite prin semnătură de către beneficiar.

Sprijinul financiar de urgență este în cuantum de 248 lei/cap de animal tineret femel ovin/caprin și se acordă pentru un efectiv de tineret femel ovin/caprin cuprins între 50 capete/exploatație cu cod ANSVSA - 300 capete/beneficiar.

Solicitanții cu un efectiv mai mare de 300 de capete tineret femel ovin/caprin beneficiază de sprijin financiar de urgență calculat la nivelul a maximum 300 de capete tineret femel ovin/caprin per beneficiar, cu condiția să dețină minim 50 capete de tineret femel ovin sau caprin/fiecare exploatație cu cod ANSVSA.

Plata sumelor reprezentând sprijinul de urgență se efectuează până la data de 30 aprilie 2025, cu posibilitatea efectuării plății și după această data, însă numai pentru conturile invalide și nu mai târziu de 30 iunie 2025.

Informații cu privire la beneficiarii acestei scheme de sprijin financiar, documentele care însoțesc cererile de acordare, condițiile de eligibilitate, informații cu privire la conturile necesare a fi deschise de către solicitanți și legislația aferentă se regăsesc în ANEXĂ.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Marius Croitoru nu s-a ferit, după Voluntari - Botoșani 2-2: "Lucrurile astea se învață la 7 ani". Jucătorii vizați

astăzi, 08:53

Marius Croitoru (45 de ani), antrenorul celor de la FC Botoșani, a reacționat după remiza 2-2 cu FC Voluntari, din prima etapă a sezonului 2026-2027 din SuperLiga României. Reacția lui M...

Percheziții în județele Botoșani și Suceava într-un dosar de evaziune fiscală și exploatare ilegală de agregate minerale!

astăzi, 08:13

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare 14 percheziții domiciliare la imobile și sedii comerciale ce aparțin unor persoane bă...

Sf. Mc. Emilian de la Durostorum; Sf. Cuv. Pamvo

astăzi, 08:00

Sfântul Mucenic Emilian de la Durostorum (†362) a fost contemporan cu împăratul Iulian Apostatul (361-363), care i-a persecutat pe creştini. Acest împărat care s-a lepădat...