APIA: Fermierii care incendiază vegetația nu mai pot primi finanțări și subvenții începând din acest an

Se vor face verificări pe terenurile pentru care se solicită sprijin.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează fermierii că începând cu anul de cerere 2023 se pun în aplicare normele privind condiţionalitatea în cadrul intervențiilor sub formă de plăți directe și a unor intervenții și măsuri pentru dezvoltare rurală.

Fermierii și alți beneficiari care primesc sprijin prin intervențiile din Planul Strategic 2023-2027 trebuie să respecte normele privind condiționalitatea pe întreaga exploatație agricolă și pe tot parcursul anului de cerere.

 

Astfel, standardul GAEC 3 este aplicabil pentru toate exploatațiile agricole, pentru toți fermierii care au la dispoziție terenuri arabile, având ca cerință obligatorie interzicerea arderii miriştilor, a vegetației uscate și a resturilor vegetale existente pe terenurile arabile.

Fermierii care utilizează terenuri arabile, inclusiv pajişti temporare, nu trebuie să ardă miriştile şi/sau resturile vegetale rezultate după recoltarea culturilor (paie de cereale păioase, vreji de plante proteice sau de cartof, coceni de porumb, tulpini de floarea-soarelui, rapiţă ş.a.), inclusiv iarba/vegetația rămasă după cosirea/recoltarea pajiştilor temporare.  

Pentru a întări măsurile de verificare în vederea respectării standardului GAEC 3, de către fermieri, APIA a încheiat Protocolul de colaborare cu Garda Naţională de Mediu (GNM) şi cu Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), în baza căruia părţile se angajează să colaboreze pentru creşterea eficienţei acţiunilor de control.

APIA, GNM și IGSU, elaborează materiale informative (afișe, pliante, postere, comunicate de presă  etc.) cu privire la interdicția arderii miriștilor și vegetației uscate pe terenurile arabile, precum și  transmiterea lor către structurile județene ale APIA, GNM și IGSU, în vederea diseminării către populație, în cadrul campaniilor de informare publică.

Standardul GAEC 3 are ca obiectiv principal menținerea nivelului de materie organică din sol, prin interdicția arderii miriştilor, a vegetației uscate și a resturilor vegetale existente pe terenurile arabile. Fermierii care respectă standardul GAEC 3, contribuie la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) provenite din agricultură.

În cazul în care se constată că o anumită suprafaţă a exploataţiei a fost arsă, dar arderea se datorează unor cauze necunoscute, pentru a nu fi sancționati, fermierii pot prezenta în cel mai scurt timp la Centrul APIA la care a depus cererea, copia Procesului verbal de intervenție întocmit de către Inspectoratul judeţean pentru situaţii de urgenţă sau copia după sesizarea (plângerea) depusă de acesta la secția de Poliție pe raza căreia s-a produs incidentul, iar după finalizarea cercetărilor trebuie să prezinte și copia documentului  de soluționare a sesizării făcute.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Emil Petronel a dispărut dintr-un centru de îngrijire a copiilor din Botoșani, sună la 112 dacă îl vezi!

astăzi, 08:57

Astăzi, 3 iunie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au fost sesizați cu privire la faptul că un minor, de 13 ani, care era instituționalizat într-un centru de &ici...

La despărţirea de botoșăneanul Dumitru Cucu, ultimul mare bancher al Bucovinei îndrăgostit de cultură!

astăzi, 08:39

Pe 30 mai 2026 a plecat dintre noi inginerul şi economistul Dumitru Cucu, omul care a reuşit performanţa rară de a împăca lumea finanţelor cu lumea spiritului, ultimul mare bancher al Buco...

10 îndemnuri practice către copii, din partea unui preot din Botoșani: Fii ”cool” și original prin bunătate!

astăzi, 08:11

Într-o lume care se mișcă, astăzi, cu o viteză amețitoare și care oferă infinite modele, adesea contradictorii, cum pot tinerii de astăzi să-și păstreze reperele curate și să creasc...

-->