Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Centrul Județean Botoșani a anunțat că în perioada imediat următoare se va efectua plata ajutorului de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin, în anul 2021, în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19, în conformitate cu OUG nr.58/2021.
APIA Botoșani a anunțat că suma totală autorizată la plată este de 10.600.623,96 lei pentru un număr de 4.644 de fermieri, din care pentru efectivul de bovine suma de 8.453.783,25 lei, iar pentru cantitatea de lapte suma de 2.146.840,71 lei.
“Valoarea ajutorului de stat s-a calculat pentru fiecare beneficiar în funcție de numărul de capete de bovine eligibile la care s-a adăugat, după caz și valoarea calculată în funcție de cantităţile de lapte, în tone, produse și valorificate, eligibile până la concurența plafonului de 225.000 euro la cursul de schimb valutar stabilit de Banca Națională a României, valabil la data intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență”, a explicat într-un comunicat directorul executiv al APIA Botoșani, Liviu Stelian Zaharia.
Aceeași sursă a mai adăugat că cuantumul stabilit pe cap de animal este în valoare de 140,37 lei iar cuantumul pe tona de lapte este de 541,87 lei.
La nivel de țară, centrul județean Botoșani ocupă locul 6 din punctul de vedere al sumelor autorizate la plată, iar plafonul total alocat pentru această schemă la nivel de țară a fost de 225.537.713,79 lei, repartizat astfel:
a) 182.708.014,97 lei pentru efectivele de bovine cu vârsta de minimum 16 luni la data de 31 ianuarie 2021, la care se pot adăuga efectivele de bovine cu vârsta de minimum 7 luni la data de 31 ianuarie 2021;
b) 42.829.698,82 lei pentru cantitatea de lapte valorificată în luna ianuarie 2021.