APIA Botoșani: Fermierii botoșăneni, obligați să respecte rotația culturilor!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Centrul Județean Botoșani reamintește fermierilor obligația  notificării  APIA cu privire la aplicarea excepției de la regula generală privind rotația culturilor pe terenul arabil în vederea respectării obligațiilor GAEC 7, conform Ordinului nr. 54/570/32/2023, cu modificările și completările ulterioare, prin depunerea ANEXEI 4, nu mai târziu de data de 10 octombrie a anului de cerere.  

Respectarea cerinței GAEC 7 - ROTAȚIA CULTURILOR  PE TERENURI ARABILE, CU EXCEPȚIA CULTURILOR CARE CRESC SUB APA se verifică la nivel de parcelă agricolă, obiectivul principal constituindu-l păstrarea potențialului solurilor.

Rotația constă în schimbarea culturilor cel puțin o dată pe an (an de cultură) la nivel de parcelă agricolă, cu excepția culturilor multianuale, a ierburilor și a altor plante furajere erbacee, a terenurilor lăsate pârloagă și a culturilor din spații protejate (sere și solarii) pentru care se consideră că standardul este respectat.

 

Rotația culturilor la nivelul exploatației agricole include culturile înfiintate în toamna anului precedent și culturile înființate în primăvara anului curent depunerii cererii de plată, inclusiv culturile secundare gestionate în mod corespunzător .

Întrucât obligațiile privind rotația culturilor pe terenul arabil GAEC 7 se aplică începând cu anul de cerere 2024, pentru verificarea respectării acestui standard, structura și amplasarea culturilor pe terenul arabil declarate de fermieri în anul de cerere 2023 constituie referință pentru verificarea rotației culturilor pe terenul arabil începând cu anul de cerere 2024.

Prin excepție de la regula generală, una și aceeași specie de plante (cultura de bază sau principală) poate fi cultivată pe aceeași suprafață de teren arabil (parcelă agricolă), pe cel mult 50% din suprafața arabilă a exploatației, astfel:

- o perioadă de cel mult 3 ani consecutivi, cu obligația ca între două culturi principale să înființeze o cultură secundară diferită ca specie față de cultura principală;

- o perioadă de cel mult 2 ani consecutivi pe suprafețele pe care cultura principală:

- s-a recoltat toamna târziu (după data de 1 noiembrie) ca urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile

- înființarea culturii secundare nu mai este posibilă întrucât nu există condiții optime de răsărire și dezvoltare a plantelor.

Sunt exceptate de la obligația privind rotația culturilor pe terenul arabil, exploatațiile agricole care îndeplinesc una dintre următoarele condiții:

- peste 75% din terenul arabil este utilizat pentru producția de iarbă sau alte plante furajere erbacee, este teren lăsat pârloagă, este cultivat cu culturi de leguminoase sau face obiectul unei combinații între aceste utilizări.

- peste 75% din suprafața agricolă eligibilă este pajiște permanentă, este utilizată pentru producția de iarbă sau alte plante furajere erbacee sau pentru cultivarea unor culturi aflate sub apă fie pentru o mare parte a anului, fie o mare parte a ciclului de cultură sau face obiectul unei combinații între aceste utilizări;

- exploatațiile cu o suprafață de teren arabil de până la 10 hectare.

Exploatațiile înregistrate și certificate în agricultura ecologică, conform Regulamentului (UE) nr. 2018/848 al Parlamentului European și al Consiliului, respectă  acest standard GAEC pe suprafețele aflate în conversie sau certificate pentru care se confirmă respectarea practicilor specifice agriculturii ecologice prin certificatul emis de Organismele de Control.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Radu Iliescu: Și sacerdotul, şi monarhul uns de Dumnezeu sunt robii şi gardienii principiilor!

Monday, 25 May 2026

În politică există două categorii de oameni/partide/curente: principialişti şi situaţionişti. Pe ultimii îi intuise bine nenea Iancu, om cu conştiinţă religioasă puternică, num...

Cât ar urma să câștige profesorii, medicii și preoții de la 1 ianuarie. Cum arată noua grilă de salarii a bugetarilor

Monday, 25 May 2026

Trebuie precizat faptul că noua formă a proiectului a adus o diferență majoră față de variantele care au ajuns în spațiul public. Astfel, salariile ar urma să fie calculate pornind de l...

Pedepse reduse drastic pentru traficanții care obligau minore și tinere vulnerabile să se prostitueze în Suceava și Botoșani

Monday, 25 May 2026

Curtea de Apel Suceava a pronunțat decizia definitivă într-un dosar extrem de grav privind trafic de minori, proxenetism și pornografie infantilă, în care au fost judecați mai mulți ...

-->