APIA Botoșani a efectuat plățile către beneficiarii Programului Naţional Apicol

APIA Botoșani a efectuat plățile către beneficiarii Programului Naţional Apicol

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Centrul Județean Botoșani a anunțat astăzi că a efectuat plățile către beneficiarii Programului Naţional Apicol (PNA) pentru anul 2021.

În cadrul PNA 2021, la APIA CJ Botoșani au fost depuse un număr de 135 cereri de plată iar suma aprobată la plată a fost de 1,027,155.10 lei. Programul Naţional Apicol pentru perioada 2020 – 2022 are drept scop îmbunătățirea producției și comercializării produselor apicole prin acordarea apicultorilor de sprijin financiar”, a explicat Liviu-Stelian Zaharia, directorul executiv al APIA Botoșani, într-un comunicat.

Iată și care sunt măsurile/acţiunile cuprinse în Program în anul 2021 sunt, conform aceleiași surse:

A. Asistenţă tehnică pentru apicultori şi organizaţiile de apicultori:

A.1.- consultanță în apicultură;

A.2.- promovarea apiculturii şi a produselor apicole;

A.3.- organizarea de cursuri de perfecționare în apicultură;

A.4.- achiziția de către formele asociative de echipament pentru procesarea mierii;

A.5.- achiziția de către formele asociative de echipament pentru ambalarea mierii.

B. Combaterea agresorilor şi a bolilor specifice stupilor, în special a varoozei- Achiziţionarea de medicamente pentru tratarea varoozei şi nosemozei.

C. Raţionalizarea transhumanţei / stupăritului pastoral:

C.1. Achiziţionarea de cutii în vederea înlocuirii cutiilor uzate în urma deplasării în pastoral;

C.2. Achiziţionarea de accesorii apicole : colector polen, colector propolis, uscător polen, încălzitor miere, topitor de ceară, maturator;

C.3. Achiziţionarea de unelte apicole si echipamente de protecţie- echipament apicol de protecție, afumător, daltă apicolă, furculiță pentru descăpăcit, cuțit pentru descăpăcit, sită filtrare miere;

C.4. Achiziţionarea de mijloace de transport apicol fără autopropulsie –remorci/pavilioane apicole şi mijloace fără autopropulsie de încărcare–descărcare a stupilor în pastoral.

D. Măsuri de asistenţă pentru repopularea şeptelului apicol din Uniune:

D.1. Achiziţionarea de mătci şi/sau familii de albine;

D.2. Achiziţionarea de produse proteice solide pentru familii de albine de către stupinele de elită și de multiplicare;

D.3. Achiziţionarea de accesorii apicole de către stupinele de elită și de multiplicare.

E. Îmbunătăţirea calităţii produselor în vederea unei mai bune valorificări a produselor pe piaţă - Decontarea analizelor fizico-chimice/reziduuri care să ateste calitatea mierii.

 

Spune-ne opinia ta