Apa curge încontinuu de mai bine de 24 de ore, pe o stradă din municipiul Botoșani! FOTO

Într-o perioadă  în care apa este o adevărată mană cerească pentru mulți, pe o stradă din municipiul Botoșani apa curge fără încetare de mai bine de 24 de ore.

Cetățenii care locuiesc pe strada Cașin s-au trezit, miercuri dimineață, cu apa șiroind pe stradă, iar joi când au ieșit din curți au avutparte de  aceeași priveliște.

Oamenii sunt extrem de revoltați că nicio echipă de la Nova Apaserv nu a venit să ia vreo măsură,  "rezolvarea" găsită fiind sistarea apei.

Revoltați sunt și o parte dintre cetățenii care locuiesc pe strada Împărat Traian, care de miercuri la amiază au presiunea extrem de scăzută la apă, din cauza avariei de pe strada Cașin.

“Este inadmisibil așa ceva. Plătim facturi uriașe, numai ei știu pe ce ne iau acești bani, și  nu sunt în stare să rezolve o avarie? De miercuri la amiază nu pot folosi nici centrala și nu pot face nimic pentru că apa abia curge la robinet. Este o mare bătaie de joc", a spus un cetățean care locuiește pe strada Împărat Traian.

De la dispeceratul Nova Apaserv ni s-a transmis că problema se va rezolva în cursul zilei de astăzi (n.red. joi), dar fără a ne fi indicată vreo oră.

Și vine întrebarea firească: cantitatea de apă imensă care se pierde cine o plătește, într-un final?









 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Enriko Papa, după ce FC Botoșani a pierdut la Craiova: „Alții au luat cinci aici!”

astăzi, 21:23

La declarații, Enriko Papa a avut puterea să glumească pe seama rezultatului. Papa s-a declarat mulțumit de jocul echipei sale din a doua repriză. Mai mult, Enriko Papa spune că rezultatul de...

Care este cel mai curat spital din județul Botoșani? Pacienții au apeciat și atitudinea personalului, dar și cât de sănătoși pleacă acasă

astăzi, 20:51

Saloane îngrijite, lenjerii proaspete, podele fără pete, siguranță, respect pentru demnitatea umană și condiții care nu doar îi permit pacientului să se concentreze asupra vindecă...

Rogobete, mesaj către medicii și asistentele cu bijuterii sau unghii false: "Vor renunța la locul de muncă!"

astăzi, 20:02

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, le transmite medicilor și asistentelor care vin la spital şi intră în sala de operație cu verighete, bijuterii ori cu unghii false să renunțe l...