Anunț de la Poșta Română: A început distribuirea pensiilor!

Compania Naţională "Poşta Română" a început, în cursul zilei de astăzi, distribuirea pensiilor pentru luna noiembrie, respectând angajamentul asumat în conformitate cu convenţia încheiată cu Casa Naţională de Pensii Publice, a anunţat operatorul poştal.

Astfel, până pe 15 noiembrie, curierii poştali vor distribui pentru 4,6 milioane de pensionari drepturile de pensie în numerar şi/sau taloanele de pensie, relatează stirileprotv.ro.

„Zilnic, peste 14.000 de angajaţi ai Poştei Române vor fi mobilizaţi în acest proces, dintre care peste 10.000 sunt poştaşi. Aceştia vor distribui peste 300.000 de pensii în fiecare zi", precizează compania.

Poşta Română este singura companie de curierat şi servicii poştale din România care ajunge în toate colţurile ţării, fiind principalul furnizor de servicii poştale la nivel naţional.

Compania se află în proprietatea statului român, reprezentat de Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării (93,52% din pachetul de acţiuni), iar Fondul Proprietatea deţine 6,48% din acţiunile companiei.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Dr. Sidonia Susanu, medicul Alexiei, propusă secretar de stat la Sănătate!

astăzi, 14:05

Chirurgul Sidonia Susanu a fost propus de PSD Iași pentru funcția de secretar de stat în Ministerul Sănătății, condus de Alexandru Rogobete. Decizia a fost luată în cadrul unei È...

Programul etapei a 20-a din Superliga, când se joacă meciul FC Botoșani – FCSB!

astăzi, 13:20

Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat vineri programul etapei a 20-a din Superliga, ultima care se va disputa în anul 2026. Runda este programată în perioada 18-21 decembrie. Orele ...

Când dispar inspectoratele școlare? Ministrul delegat pentru învăţământul preuniversitar: ”Este ceea ce ne dorim!”

astăzi, 12:59

Potrivit legii, inspectoratele şcolare județene ar trebuie să fie desfiinţate şi înlocuite cu direcţii judeţene de învăţământ. Deocamdată însă, reorganizarea a fost...