Antonescu: Pun funcţia de preşedinte PNL pe masă
Stiri Botosani Tuesday, 18 February 2014 ActualitateLiderul PNL a declarat, într-o emisiune a postului B1 Tv, că îşi va pune marţi funcţia de preşedinte al PNL "pe masă, din nou, a câta oară", iar cu acest prilej se va clarifica poziţia PNL în ceea ce priveşte negocierile din USL şi situaţia guvernării.
Antonescu a fost întrebat dacă personal crede că membrii PNL ar fi dispuşi să se retragă din funcţiile publice şi să accepte ieşirea de la guvernare.
"Eu am convingerea că un număr copleşitor dintre liderii naţionali ai PNL (...) au această putere. Pe ce îmi bazez această afirmaţie? Pe faptul că au mai făcut-o", a răspuns liderul PNL, conform Mediafax.
El a precizat că au fost cazuri în care au plecat "vreo cinci oameni" şi este posibil şi în prezent să fie "vreo cinci oameni" care pleacă din PNL pentru a rămâne la guvernare, "dar nu mai mulţi".
"Există o presiune extraordinară în acest moment, o presiune din partea PSD şi a Guvernului în ansamblu, asupra acestui PNL. Sunt presiuni la care acest PNL va rezista şi va ieşi întărit, pentru că aşa a rezistat în toată această perioadă", a mai afirmat Antonescu.
De asemenea, el a menţionat că Victor Ponta se confruntă "cu un mare risc" asupra căruia a avertizat colegial.
"Domnul Ponta riscă să creadă, şi nu mai are nicio scuză istoric vorbind, că va reuşi ceea ce nu a reuşit domnul Băsescu", a afirmat liderul PNL, făcând referire la conflictul dintre premierul Călin Popescu Tăriceanu şi Traian Băsescu, în urma căruia o parte din liberali au părăsit PNL.
"Domnul Ponta intră într-o capcană dacă vine la discursul «PNL e foarte bun, domnii Chiţoiu şi Stroe erau minunaţi, Antonescu e rău. Altfel sunt cel mai bun prieten al PNL, guvernăm minunat împreună». Discurs care nu păcăleşte pe nimeni în PNL şi cred că ar trebui să renunţe la el şi să procedeze bărbăteşte", a mai declarat Antonescu.
El a susţinut că, dacă premierul Victor Ponta nu-şi "regăseşte" spiritul din momentul constituirii USL, o să-i fie destul de greu, "şi pentru cariera politică a domniei sale şi pentru România, care pierde un politician de perspectivă".
Totodată, Antonescu a precizat că situaţia din USL "trebuie să se tranşeze în următoarele zile", astfel încât să se ştie dacă mai există sau nu un Guvern al USL, menţionând că o astfel de criză nu poate fi prelungită.
Pe de altă parte, preşedintele PNL s-a arătat nemulţumit de poziţiile publice exprimate de fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, care ar fi fost de natură a îngreuna negocierile din USL.
Antonescu a fost întrebat dacă îi slujeşte discuţia despre mandatul său în fruntea PNL.
"Categoric mie nu-mi slujeşte, PNL nu-i slujeşte şi părerea mea este că mai cu seamă domnului Călin Popescu Tăriceanu nu-i slujeşte, las de o parte pe domnul Ilieşiu. Domnul Ilieşiu este o personalitate a societăţii civile pe care, aşa cum am făcut cu atâţia alţii, i-am invitat în rândurile noastre, nu i-am trimis cine ştie, pe la un sector, să facă şedinţele seara. Apropo de mandatul meu, toţi colegii ştiu că din 2009 au fost decizii foarte grele de luat. Totdeauna, simbolic, mandatul meu a fost pe masă, oricine a putut pune această problemă", a afirmat preşedintele PNL, conform sursei citate.
Antonescu a susţinut despre Tăriceanu că nu se poate ca în momentul în care este angajat într-o negociere dură, fie şi cu un partener ca PSD, să existe poziţii în favoarea social-democraţilor.
"Te duci, discuţi aceste lucruri care sunt foarte importante, poate chiar decisive pentru imaginea şi pentru viitorul PNL, şi cineva din spate iese şi spune că poate nu e bine, poate e bine să facem ca PSD-ul, poate că e bine să nu ne mai certăm atât cu domnul Ponta, să facem cum vrea dânsul. (...) Sunt momente şi momente, iar dacă eu am convocat mâine un Birou, l-am convocat pentru că e nevoie totuşi să limpezim aceste lucruri, nu numai pentru că e greu să negociezi în momentul în care ţi se bagă cuţitul în spate, dar pentru că acest partid poate să câştige, poate să piardă alegeri, poate să câştige sau să piardă negocieri, poate să guverneze, poate să nu guverneze, dar nu cred că are nimeni dreptul să-şi bată joc de el, pentru că e un partid pe care nu l-am înfiinţat nici eu, nici domnul Tăriceanu, nici măcar domnul Ilieşiu", a mai spus Antonescu.
În plus, el l-a acuzat pe Tăriceanu că l-a atacat "dinspre PSD" în cursul negocierilor.
"La această capacitate a domnului Tăriceanu de a juca orice rol, chiar în să zicem aşa...în interesele domnului Ponta, în acest moment...nu mă aşteptam, sper că nu şi-a dat seama ce a făcut. (...) Azi mi-am pierdut optimismul în materia numită Călin Popescu Tăriceanu", a mai spus liderul PNL, citat de Mediafax.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Bolojan este noul președinte al PNL. Iftime intră în conducerea partidului!
Potrivit unor surse politice, liberalii au hotărât, în unanimitate, ca șefia PNL să fie preluată de șeful CJ Bihor, Ilie Bolojan. Potrivit surselor Antena 3 CNN, echipa lui Bolojan...
PNL Botoșani, Valeriu Iftime: „Atâta ignoranță și lipsă de empatie rar mi-a fost dat să văd…”
„O altă situație care mă face să mă întreb dacă cei aflați la conducerea județului au avut ochii închiși când au făcut administrație. Chiar nu a văzut nimeni că oa...
FC Botoșani - Poli Iași 1-1. Remiză în derby-ul Moldovei!
Partida a început bine pentru elevii lui Liviu Ciobotariu, iar prima ocazie a avut-o în minutul 7, prin Chică-Roșă. Poli Iași a revenit cu replica, iar în minutul 11 Roman a lovi...
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici