ANSVSA: În România nu sunt loturi de castraveţi din Spania de la care au apărut infecţiile cu E.coli

În România nu au ajuns loturi de castraveţi din Spania de la care au apărut infecţiile cu bacteria E.coli, a anunţat, duminică, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, precizând că cei care s-au îmbolnăvit nu au spălat bine legumele înainte de a le consuma.

Conducerea ANSVSA a dispus tuturor Direcţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) judeţene să monitorizeze în continuare lanţurile de magazine, în special legumele bio, crescute cu îngrăşământ natural, cele de la care pot apărea infecţiile cu E.coli, se arată într-un comunicat de presă al autorităţii.

"Menţionăm că ţara noastră, în cadrul comerţului intracomunitar, nu a primit loturi din acest tip de legumă", a precizat sursa citată.

ANSVSA menţionează că infectarea a aproape 200 de persoane din Germania cu bacteria Escherichia coli (E.coli) a fost posibilă, potrivit datelor transmise de autorităţile sanitare veterinare germane, din cauza faptului că acestea nu au respectat normele minime de igienă în cazul consumului unor castraveţi-bio import Spania, respectiv spălarea lor sub jet de apă.

"Pentru a lămuri şi mai bine populaţia României, trebuie să spunem că, practic, în acest caz nu este vorba de o problemă de siguranţă a alimentelor propriu-zisă, ci de o problemă în respectarea unor norme minime de igienă în cadrul manipulării şi consumării acestor legume crescute bio, cum sunt spălarea lor sub jet de apă, spălarea mâinilor şi a eventualelor ustensile după manipularea acestui tip de legume etc. Lucruri normale, pe care le învăţăm de mici în familie şi la şcoală, dar pe care uneori le uităm! De aceea, reamintim că, mai ales în această perioadă când consumăm multe legume proaspete, trebuie să le spălăm sub jet de apă înainte de a le consuma şi trebuie să ne spălăm pe mâini, mai ales în cazul copiilor, bătrânilor şi persoanele bolnave, cu imunitatea mai scăzută, deoarece mai ales în cazurile lor bacteria Escherichia coli poate produce forme grave de boală", a declarat preşedintele ANSVSA, Radu Roatiş-Creţan, citat de Medifax.


 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O seară dedicată solidarității: Spectacol caritabil la Dorohoi pentru Katerina!

Thursday, 8 October 2026

Dorohoi găzduiește, pe 13 octombrie 2026, un spectacol caritabil dedicat Katerinei, un copil pentru care comunitatea s-a mobilizat în ultimele zile. Evenimentul „Împreună pentru K...

Președintele CJ Suceava vrea un stadion nou la Suceava și îl ironizează pe Iftime: ”I-am spus că ar trebui să se apuce să-și construiască cimitirul în centrul orașului”

Thursday, 8 October 2026

După meciul amical FC Botoșani – CSM Cetatea 1932 Suceava, 4-5, la care a asistat, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a promis, iarăși, că va face un stadion nou...

Colegiul Medicilor din România, în contextul îngrijorărilor după cazul suspect de ciumă din Rusia: „Este o boală tratabilă cu antibiotice!”

Thursday, 8 October 2026

Comisia de Boli Infecțioase a Colegiului Medicilor din România aduce în atenție o serie de precizări pentru o informare corectă privind pesta (ciuma), a modului de transmitere, a forme...