ANPC vrea sa introduca o marca de stat, aplicabila pe toate bijuteriile. Ce efecte negative apar?

Proiectul de Lege pentru modificarea si completarea OUG nr. 190/2000, prin care este vizata aplicarea marcii de stat in cadrul tuturor operatiunilor cu metale si pietre pretioase, are drept consecinta un cumul de efecte negative, care se rasfrang asupra mediului economic de profil, asupra bugetului de stat si la nivelul consumatorilor. Aceasta este concluzia analizei realizate de Casa de Avocatura Ionescu si Sava, care sustine un set de amendamente in acest sens, recent depuse la Camera Deputatilor de catre Patronatul Bijutierilor din Romania.

Astfel, proiectul de Lege pentru modificarea si completarea OUG nr. 190/2000 vizeaza, pe de o parte, extinderea regimului de autorizare a operatiunilor cu metale si pietre pretioase, astfel incat prestatorii de servicii din alte state membre UE sa poata efectua asemenea operatiuni pe teritoriul Romaniei, deziderat impus de transpunerea  Directivei nr. 123/2006, iar pe de alta parte, schimbarea sistemului de marcare a bijuteriilor, fapt neimpus de normele europene si  nici de realitatile romanesti.
 
Prin proiectul de lege mentionat, Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) vizeaza introducerea "Marcii de stat – marca oficiala, protejata prin lege, care se aplica pe obiectele din metale pretioase de catre Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor, ca autoritate competenta, inainte de punerea pe piata nationala a acestora".
 
In legislatia actuala, marcarea metalelor pretioase  reprezenta operatiunea de atestare a continutului de metal pretios fin, prin aplicarea marcii de titlu, a marcii de garantie proprie a producatorului intern, a importatorului si/sau a vanzatorului cu amanuntul ori, dupa caz, a marcii de certificare.
 
Daca se va decide adoptarea proiectului de lege pentru modificarea si completarea OUG nr. 190/2000, pe o bijuterie din aur se vor aplica: marca de stat, marca de responsabilitate, marca de trasabilitate, si marca de titlu. Aplicarea mai multor marci pe bijuterii, in special pe cele de dimensiuni mici (ex. pe tija unor cercei), sau care au aplicate deja marci mai vechi, se va dovedi, in mod practic, imposibila. Ca o consecinta suplimentara, operatorul este expus riscului deteriorarii obiectelor in timpul marcarii.
 
"Mentinerea caracterului obligatoriu al marcii de stat reprezinta o modalitate de creare a unui monopol de stat in acest domeniu, instituind in acelasi timp o bariera comerciala nejustificata", declara Otilia Sava, Partener in cadrul Casei de Avocatura Ionescu si Sava.
 
Potrivit proiectului de lege, marcarea cu marca de stat dureaza 15 zile, existand si posibilitatea solutionarii  urgentelor intr-un termen de  5 zile, in schimbul unei taxe mai mari. Pentru a intelege implicatiile acestei masuri, exemplificam:

 •• Daca un bijutier din Turnu Magurele are o comanda urgenta de doua verighete in valoare de 500 – 600 lei, trebuie sa se deplaseze la Bucuresti pentru aplicarea marcii de stat. Vor fi cel putin doua drumuri, o data ca sa le aduca si a doua oara sa le ridice, in conditiile in care carburantul auto costa in jur de 250 lei iar costul suplimentar se va regasi in pretul oferit consumatorului.
 •• Daca un bijutier din Turnu Magurele trebuie sa marcheze cu marca de stat stat o cantitate importanta de bijuterii, este obligat sa asigure doua transporturi de valori la Bucuresti, sa plateasca o asigurare a transportului, costul marcarii in sine, cheltuielile transportului in sine, etc. In situatia in care avea comenzi ferme de onorat, toate datele se vor decala cu timpul necesar marcarii cu marca de stat. In timp, intarzierile cauzate de  aplicarea marcii de stat vor conduce la pierderea clientelei si, intr-un final, la  pierderea business-ului in sine. Consecinta imediata va fi disparitia celei mai reprezentative parti a domeniului metalelor pretioase in sectorul privat.
 
Care sunt efectele directe la nivelul operatorilor economici:


 • Masura genereaza costuri inutile: taxe, transport, asigurare transport;
 • Genereaza birocratie excesiva prin avize, acte de predare – primire, borderouri, acte necesare transporturi de valori, facturi, chitante etc.
 • Constituie o bariera coplesitoare in libera circulatie a marfurilor, prin blocaje de minim 5 – 15 zile;
 • Termenele lungi necesare marcarii cu marca de stat vor ingrosa coruptia si abuzurile existente si in prezent;
 • Intarzierile si blocajele inerente  la marcarea cu marca de stat  vor conduce la imposibilitatea de  livrare la termen si, pe cale de consecinta, la pierderea clientelei. Ca exemplu, progamarea operatorilor economici din domeniu, la unele puncte de lucru, pentru a li se marca bijuteriile cu marca de certificare se face in prezent cu depasirea tremenului legal, ajungandu-se si la perioade de 2 luni!

 • Falsificarea marcilor, care nu se poate exclude, creeaza posibilitatea de inselaciune la scara mare;
 • Produce pagube materiale prin deteriorari la operatiunea de marcare;
 • Distruge productia de bijuterii autohtona, prin cresterea costurilor si lungirea termenului de livrare;
 • Discrimineaza operatorii autohtoni prin taxe si birocratie.
 
Consecinte la nivelul ANPC:
 

ANPC nu dispune de personal calificat pentru realizarea in timp util a marcarilor. In prezent, la punctele de lucru din teritoriu exista de regula cate un singur angajat.
 
ANPC nu are locatii suficiente in teritoriu. ANPC are doar 20 de puncte de lucru unde se efectueaza marcarea, in principalele orase ale tarii, zone intinse fiind "neacoperite", spre exemplu cei din judetele Teleorman, Giurgiu, Calarasi, Ialomita si nu dispun de dotarea tehnica necesara operatiunilor de control si marcare.
 
Angajarea suplimentara de personal, care trebuie pregatit in materie, reprezinta o iluzie in contextul in care politica Guvernului este  de reducere a personalului bugetar.  Ca exemplu,  desi obligata sa organizeze anual o testare pentru autorizarea in vederea marcarii cu marca de garantie proprie, ANPC a refuzat indeplinirea acestei obligatii in ultimi trei ani, incalcand astfel prevederile legale in vigoare.  In consecinta, s-a generat o discriminare majora intre operatorii economici autorizati si cei neautorizati.
 
In conditiile necesitatii perfectionarii procedurilor de analiza si marcare, dupa modelul statelor avansate in domeniu, bazate pe absorbtia atomica si spectrometrie, statul ar trebui sa investeasca milioane de euro, fapt irealizabil in conditiile actuale bugetare.
 
Statul, promotor al politicii de reducere a cheltuielior, nu este capabil sa acopere cheltuielile necesitate de chirii (spatiile alocate  pentru  activitatea ANPC sunt, in totalitatea lor, inchiriate), sau pentru dotarea cu materiale auxiliare a laboratoarelor agreate de ANPC pentru testare si marcare cu marca de stat.
 
Efecte ce se rasfrang asupra bugetului de stat:

 • Diminueaza veniturile la Buget cu mult mai mult decat pot insuma incasarile de taxe;
 • Produce cheltuieli Bugetului prin locatii, dotari tehnice de securitate, salarii;
 • Evaziune fiscala prin favorizarea pietei subterane (asa numitii "sacosari" care aduc marfa din Turcia, un ex, si nu au nevoie de autorizari si marcari);
 • Misiunea statului, intr-o economie de piata, nu este aceea de a presta servicii, de genul analizei si marcarii bijuteriilor, ci sa promoveze si sa incurajeze dezvoltarea productiei, serviciilor si comertului.
 
Efecte negative asupra consumatorilor:

 • Incalca drepturile consumatorilor, care vor fi nevoiti sa plateasca un pret mai mare pentru bijuterii fara sa obtina in schimb o plus valoare;
 • Nu se pot exclude erorile la marcare, astfel ca nu constituie o masura in plus pentru consumator.
 
Potrivit Proiectului de Lege pentru modificarea si completarea OUG nr. 190/2000, ANPC devine singura autoritate  competenta  sa  autorizeze,  supervizeze si sa realizeze  marcarea cu marca  de stat. In consecinta, concluzioneaza reprezentantii Casei de Avocatura Ionescu si Sava, ne aflam in prezenta  unui monopol, in conditiile in care scopul promovarii de urgenta a acestui proiect legislativ este implementarea Directivei  2006/123/CE a Parlamentului European a Consiliului privind serviciile in cadrul pietei interne.

avocatnet.ro

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Botoșăneni sancționați pentru continuarea propagandei electorale!

Saturday, 23 November 2024

Cei peste 1.300 de polițiști, jandarmi, pompieri și polițiști de frontieră s-au asigurat că materialele necesare votării au ajuns în siguranță la secțiile de votare și au încep...

13 candidați: România își alege al cincilea președinte de după 1989!

Saturday, 23 November 2024

România își alege cel de-al cincilea președinte de după 1989, după Ion Iliescu (trei mandate), Emil Constantinescu, Traian Băsescu (două mandate) și Klaus Iohannis (două mandate). ...

Pedepsit să muncească la Muzeul din Botoșani după ce a fost condamnat pentru deținere de droguri de mare risc!

Saturday, 23 November 2024

Tribunalul Suceava l-a condamnat pe Costel Vlăduț I. la cinci luni de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc, pentru consum propr...