ANM: Vremea din această perioadă nu se încadrează într-un normal climatologic

În acest sfârşit de săptămână, vremea se menţine instabilă şi vor fi înregistrate averse cu descărcări electrice, spun meteorologii, precizând că perioada nu se încadrează "într-un normal climatologic" pentru luna iulie, deoarece, până în acest moment, nu s-au înregistrat temperaturi caniculare.

“Vremea va fi în general instabilă în toate aceste zile, instabilitatea se va manifesta pe arii mai extinse în zonele de munte şi local în celelalte regiuni. Asta înseamnă că vor fi intervale de timp în care se vor semnala averse care vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice intensificări de scurtă durată ale vântului, iar local pot lua chiar aspect de vijelie şi condiţii de grindină. (...) Temperaturile sunt destul de modeste. Vor urca spre 31-33 de grade în partea de sud a ţării, iar în nord şi centru vor fi cel mult 28 de grade”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Alina Şerban, meteorolog de serviciu în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

 

La munte, temperaturile maxime vor ajunge la 21 de grade. În general, sunt aşteptate ploi însoţite de descărcări electrice.

“Pentru cei care aleg ca destinaţie turistică zona montană să se aştepte la intervale cu ploaie însoţite de descărcări electrice. La munte, dacă vorbim despre staţiunile din Valea Prahovei, ne aşteptăm la maxime între 19-21 de grade”, informează reprezentantul ANM.

De asemenea, şi pe litoral sunt aşteptate ploi cu descărcări electrice şi intensificări de durată ale vântului.

“Pe litoral vor apărea ploi în orele după-amiezii însă doar în anumite staţiuni. Ploile pot fi însoţite de descărcări electrice şi intensificări de durată ale vântului. (...) Temperaturile la amiază vor fi de 27-28 de grade, vineri şi sâmbătă, însă duminică vor fi cu 2-3 grade mai puţin. De altfel, probabilitatea apariţiei averselor este mai ridicată duminică. Apa mării va fi de 24-25 de grade”, anunţă meteorologul.

Reprezentantul ANM informează că, în Capitală, vremea va fi instabilă şi sunt aşteptate temperaturi maxime până la 30 de grade Celsius.

Meteorologul mai precizează că vreme nu se încadrează “într-un normal climatologic” pentru luna iulie, deoarece, până în acest moment, nu s-a înregistrat niciun episod de temperaturi caniculare şi nici nu sunt prevăzute până la sfârşitul anului.

“Este o vreme instabilă pentru această perioadă. În mod normal, climatologic vorbind, luna iulie este cea mai caldă a anului şi mai lipsită de precipitaţii. Într-adevăr, această lună nu se încadrează într-un normal climatologic, deoarece până în acest moment nu am avut niciun episod cu temperaturi caniculare şi nici nu estimăm să se întâmple acest lucru până la finalul anului. Sub aspect pluviometric deja s-au acumulat cantităţi importante de apă în multe zone din ţară. Cumva nu se încadrează într-un normal”, a mai declarat meteorologul Alina Şerban.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Raluca Turcan, mesaj emoționant pentru tatăl ei, directorul legendar al unui mare colegiu din Botoșani!

astăzi, 19:43

Un om de o discreție rară, un model de dascăl și de mentor în Educație. A rămas în sufletul foștilor elevi drept unul dintre directorii legendari ai Colegiului Național ”A.T....

Când visul din copilărie se transformă în destin: „M-am lăsat de job și am ales o altă cale, calea sufletului!” - FOTO

astăzi, 18:49

S-a născut în Botoșani, are 37 de ani și poate spune apăsat că și-a împlinit cel mai dulce vis al copilăriei. Dan Atuduroai este cunoscut astăzi ca Chef Ciocolatier, absolvent a...

Un business pornit la Botoşani, în Top 100 companii antreprenoriale din România!

astăzi, 17:31

În 1991, Electro-Alfa International era un business pornit la Botoşani. Trei decenii şi jumătate mai târziu, compania operează cinci fabrici, este prezentă în mai multe domenii ...