ANM: Un nor de praf saharian va ajunge deasupra României în zilele următoare

Concentraţii de particule de praf saharian în cantităţi reduse vor ajunge deasupra României în următoarele zile, în special în zilele de 1 şi 2 mai, se arată într-un comunicat de presă al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

„În perioada 30 aprilie – 3 mai, circulaţia aerului, preponderent din sector sud-vestic, favorizează avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer tropical încărcate cu particule de praf de origine sahariană, îndeosebi către sud-estul Europei, inclusiv deasupra României.

 

Concentraţiile particulelor de praf ce urmează să ajungă deasupra României vor fi mult mai reduse, în comparaţie cu cele din zona Peninsulei Italice şi sudul Peninsulei Balcanice. Depunerile de praf în ţara noastră vor putea fi observate la finalul săptămânii (1 şi 2 mai), în zonele şi intervalele cu ploaie, la început în special în regiunile sud-vestice, apoi şi în restul ţării”, se menţionează în comunicat.

Un fenomen similar a mai fost înregistrat în noaptea de 7 spre 8 februarie, la început în regiunile vestice, nord-vestice şi la munte, iar ulterior în restul ţării.

Sursa: Radio Iași

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Enriko Papa, după ce FC Botoșani a pierdut la Craiova: „Alții au luat cinci aici!”

Sunday, 1 November 2026

La declarații, Enriko Papa a avut puterea să glumească pe seama rezultatului. Papa s-a declarat mulțumit de jocul echipei sale din a doua repriză. Mai mult, Enriko Papa spune că rezultatul de...

Care este cel mai curat spital din județul Botoșani? Pacienții au apeciat și atitudinea personalului, dar și cât de sănătoși pleacă acasă

Sunday, 1 November 2026

Saloane îngrijite, lenjerii proaspete, podele fără pete, siguranță, respect pentru demnitatea umană și condiții care nu doar îi permit pacientului să se concentreze asupra vindecă...

Rogobete, mesaj către medicii și asistentele cu bijuterii sau unghii false: "Vor renunța la locul de muncă!"

Sunday, 1 November 2026

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, le transmite medicilor și asistentelor care vin la spital şi intră în sala de operație cu verighete, bijuterii ori cu unghii false să renunțe l...