Aniversare Uvertura Mall – 2 ani de la deschidere

Uvertura Mall te așteaptă așteaptă Sambătă, 28 Martie, și Duminică, 29 Martie, la două zile pline de evenimente, de reduceri si premii surpriză.

De ziua noastră, pe 29 Martie te așteptăm la Maratonul cumpărăturilor, poți fi chiar tu unul din cei 10 norocoși căruia i se vor dubla cumpărăturile, reprezentantul Uvertura Mall te poate întâlni oriunde.

Sambâtă începe festivalul Ion Creanga, de la ora 10:00, 36 de copii și formații ale școlilor și grădinițelor din Botoșani vor prezenta poezii, cântece, monologuri și scenete bazate pe operele lui Ion Creangă. Concursul este deja la ediția a IX-a. Apoi, toți copii se vor distra în compania clovnului Bobo, se pot înscrie la singurul campionat de fotbal virtual din Botoșani și vor asista la o ampla demonstrație de Quan Ki Do.

Peste 30 de copii cu vârste cuprinse între 7 și 13 ani ne vor arăta mișcări de arte marțiale cu care au câștigat multe trofee. Miss&Mister Uvertura Mall este titlul râvnit de 10 fete și 10 băieți care se vor întrece la cele trei probe clasice dar și la proba surpriză. Vino să îți susții favorita sau favoritul.

Ziua de sâmbătă va culmina cu megaconcertul Raluka. Cunoscuta cântăreață va interpreta hiturile pentru care a fost consacrată, Surender my love, Aroma sau Out of your business și va oferi fanilor o sesiune de autografe și fotografii. Duminică, premiile se dublează, pe lângă câștigătorii Maratonului Cumpărăturilor, vouchere de cumpărături vor primi și cei care sunt născuți în aceeași zi cu Uvertura Mall dar și cei care își vor face o fotografie la banner-ul Uvertura 2 Ani si apoi vor eticheta fotografia pe Facebook.

Evenimentele se țin lanț și Duminică, pentru că începând cu ora 13:00 G-Power va face o demonstrație de Street Dance iar Trupa Star Dance ne va încânta cu dansuri sportive, de societate și tematice. Pentru că Duminica este dedicată muzicii și dansului popular veți avea ocazia să îi vedeți pe Mugurel cu Liliana Savin și Recitalul special oferit de Rapsozii Botoșanilor împreună cu Ansamblul Mărgineanca al Casei de Cultură a Sindicatelor Botoșani.

Te așteptăm pe 28 și 29 Martie pentru a vedea toate surprizele pe care ți le-am pregătit.

VEZI AICI PROGRAMUL ACITIVITATILOR DE LA UVERTURA MALL!

(Comunicat de presa)

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Investiție finalizată la Maternitatea Botoșani: Clădire modernizată și eficientă energetic - FOTO

astăzi, 19:51

Consiliul Județean Botoşani a finalizat lucrările la obiectivul de investiție „Renovare energetică moderată a clădirii Secției Exterioare Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Județean d...

Descinderi într-un dosar cu prejudiciu de 500.000 de lei, cu ramificații și la Botoșani!

astăzi, 18:35

Poliţiştii au reţinut, pentru 24 de ore, şapte bărbaţi şi două femei, aceştia urmând să fie prezentaţi instanţei, cu propunere de arestare preventivă. Nouă persoane, cu vâ...

Înalta Curte: Zilele de concediu neefectuat nu se pierd definitiv atunci când angajatorul e de vină!

astăzi, 18:10

Dreptul salariatului de a primi contravaloarea în bani a zilelor de concediu neefectuat „supraviețuiește” dacă din vina angajatorului nu s-au putut efectua zilele de concediu rest...