Angajatul Direcţiei pentru Protecţia Copilului, acuzat că a corupt sexual un copil de numai 12 ani, s-a sinucis!
Stiri Botosani Monday, 23 May 2016 ActualitateConform Monitorul de Suceava, supraveghetorul de noapte de la Centrul de Plasament Speranţa cercetat de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism (DIICOT) Suceava pentru comiterea infracţiunilor de pornografie infantilă şi corupere sexuală s-a spânzurat în garsoniera în care locuia. Trupul neînsufleţit al lui Marius Costel Dumitriu a fost găsit în noaptea de vineri spre sâmbătă, imediat după miezul nopţii, chiar de colegul de cameră.
Florin Şerban a povestit că era plecat din Suceava de câteva zile şi nu era la curent cu toate evenimentele, iar vineri noapte, în jurul orei 0.30, când a ajuns acasă şi a deschis uşa garsonierei de la Căminul Nr. 2 de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară a avut o mare surpriză. Colegul său, Marius Costel Dumitriu, în vârstă de 37 de ani, atârna fără viaţă de o sârmă prinsă de tavanul garsonierei.
Toate indiciile duc la concluzia că angajatul Direcţiei Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava a gândit acest gest extrem, dovadă şi faptul că a lăsat în urmă un bilet în care a explicat motivele pentru care a decis să-şi ia viaţa. Ultimele întâlniri şi discuţii cu vecinii dovedesc acelaşi lucru.
Conform anchetei coordonate de DIICOT Suceava, Marius Costel Dumitriu i-a solicitat, în repetate rânduri, unui minor în vârstă de 12 ani, atât direct, cât și prin intermediul telefonului mobil, precum și al contului de Facebook, să-i trimită fotografii sau filmuleţe cu el dezbrăcat și în care să i se observe organele genitale în timp ce se masturba. Pe 15 martie, a rezultat din anchetă, inculpatul a primit şi stocat în contul său de Facebook o fotografie trimisă de copilul de 12 ani în care apărea organul sexual al minorului. Copilul ar fi fost corupt cu promisiunea oferirii unei sume de bani.
În urma percheziţiilor efectuate, inclusiv una informatică, s-a adunat probatoriu privind achiziţionarea şi stocarea de materiale pornografice cu minori, precum şi discuţii avute cu minori pe teme explicit sexuale. În dosar există cel puţin încă doi minori care au fost abordaţi de inculpat pentru a le trimite poze sau filme cu ei în poziţii explicit sexuale. La domiciliul bărbatului au fost găsite nouă telefoane mobile, existând suspiciunea că acestea erau pregătite pentru a fi date cadou celor care ar fi acceptat propunerile sale. De altfel, şi minorului de 12 ani i s-a promis un telefon mobil.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Un jurământ rostit. O datorie asumată. O țară de apărat: Noii militari botoșăneni au depus jurământul! (Foto)
În garnizoanele Iași, Piatra-Neamț și Bacău, ceremonia depunerii jurământului militar de către soldații gradați profesioniști din seria I a reprezentat un moment deosebit, î...
Pompier din Botoșani, vicecampion mondial și medaliat cu bronz la minifotbal! - FOTO
Performanța se construiește prin muncă, disciplină și sacrificiu, fie că vorbim despre intervențiile în slujba oamenilor, fie despre lupta pentru fiecare minge, pe terenul de minifotbal. ...
Un bărbat din Botoșani a incendiat intenționat o clădire cu lemne de 15.000 de lei!
La data de 17 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr 10 Ștefănești au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 42 de ani, din com...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 2.03 secunde