Angajații societății Nova Apaserv pot răsufla ușurați: nu vor mai fi făcute externalizări!

În urma analizelor care au fost făcute la societatea Nova Apaserv, s-a ajuns la concluzia că dacă vor fi externalizate o parte dintre servicii cum ar fi comercial, încasare sau intervenții, care constituie obiectul principal de activitate, operatorul de apă riscă să piardă finanțarea de 100 de milioane de euro de la Uniunea Europeană.

"Am analizat situația privind externalizările și nu vom merge mai departe cu ceea ce s-a discutat în ultima vreme, cu externalizarea serviciului comercial și a altor servicii, din cauza faptului că nu putem modifica organigrama și statul de funcții al societății atâta timp cât avem absorbție de fonduri europene. De asta a fost nevoie de un studiu ca să ne spună dacă e legal sau nu e legal și concluzia este că riscăm să pierdem finanțarea de 100 de milioane de euro dacă facem externalizare", a pus Radu Judele, administratorul public al județului.

Până acum singurul serviciu care s-a externalizat a fost cel juridic, dar acest lucru nu va afecta finanțarea, spune Judele, întrucât nu constitue obiectul principal de activitate al Nova Apaserv.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Dominic Fritz, după ce Sahra Wagenknecht a cerut ca Germania să nu mai plătească alocații pentru copiii românilor: ”Dacă i-o tăiaţi zidarului din Botoşani….”

astăzi, 20:03

Preşedintele USR, Dominic Fritz, a reacţionat marţi la declaraţiile politicienei germane Sahra Wagenknecht, fondatoarea unui partid populist de stânga, care a cerut ca Germania să nu mai pl...

Movie Night la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi sau adolescența în lumina reflectoarelor! - FOTO

astăzi, 19:22

Pe 6 noiembrie, Sala Teatrului din Dorohoi a devenit scena unei povești în care personajele principale au fost elevii Colegiului Național „Grigore Ghica”. Sub tema MOVIE NIGHT, ...

E sărbătoare în biserica din orașul Botoșani închinată Sfântului Mina, ocrotitorul celor păgubiți! - Foto

astăzi, 18:45

Biserica ”Sfântul Mare Mucenic Mina” din cartierul Tulbureni, municipiul Botoșani, își sărbătorește miercuri, 11 noiembrie, hramul. Are o istorie de secole, fiind ...