Angajații Fiscului rămași fără loc de muncă au dat instituția în judecată!
Stiri Botosani Wednesday, 11 September 2013 ActualitatePotrivit lui Andrei Paramanov, lider de sindicat în cadrul Fiscului botoşănean, iniţial au fost deschise acţiuni la Tribunalul Botoşani pentru 42 de finanţişti, dar o parte au renunţat întrucât au fost redistribuiţi pe alte funcţii.
"Din cele 42 de persoane pentru care s-a deschis iniţial acţiune în instanţă, şi-au menţinut mai departe acţiunea 19 dintre acestea, restul fiind reîncadrate pe alte posturi. Noi am cerut suspendarea deciziilor de eliberare din funcţie până când avem o hotărâre pe fond la nivel central unde s-a depus o acţiune la Curtea de Apel Bucureşti de către sindicat pentru anularea ordinelor emise de preşedintelui ANAF privind reorganizarea", a declarat Andrei Paramanov.
În urma reorganizării instituţiei, 82 de finanţişti botoşăneni au primit preavize. Dintre aceştia, 37 au fost reîncadraţi pe posturi.
Un nou termen al procesului deschis la Tribunalul Botoşani va avea loc în data de 25 septembrie.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Dominic Fritz, după ce Sahra Wagenknecht a cerut ca Germania să nu mai plătească alocații pentru copiii românilor: ”Dacă i-o tăiaţi zidarului din Botoşani….”
Preşedintele USR, Dominic Fritz, a reacţionat marţi la declaraţiile politicienei germane Sahra Wagenknecht, fondatoarea unui partid populist de stânga, care a cerut ca Germania să nu mai pl...
Movie Night la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi sau adolescența în lumina reflectoarelor! - FOTO
Pe 6 noiembrie, Sala Teatrului din Dorohoi a devenit scena unei povești în care personajele principale au fost elevii Colegiului Național „Grigore Ghica”. Sub tema MOVIE NIGHT, ...
E sărbătoare în biserica din orașul Botoșani închinată Sfântului Mina, ocrotitorul celor păgubiți! - Foto
Biserica ”Sfântul Mare Mucenic Mina” din cartierul Tulbureni, municipiul Botoșani, își sărbătorește miercuri, 11 noiembrie, hramul. Are o istorie de secole, fiind ...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.85 secunde