Angajaţii din sistemul sanitar botoşănean intră, luni, în grevă de avertisment!
Stiri Botosani Monday, 25 November 2013 ActualitatePotrivit lui Octavian Dumitru, liderul Sanitas Botoşani, începând cu data de 25 noiembrie, timp de două ore, între 08.00 şi 10.00, angajaţii din spitalele botoşănene vor fi în grevă de avertisment, iar dacă nu se va ajunge la un consens cu factorii decidenţi din acestor sector, începând cu data de 28 noiembrie se intră în grevă generală.
Principala doleanţă a cadrelor medicale este legată de salarizare.
“La Botoşani va fi la fel ca în toată ţara. Am stabilit un program pe care l-am votat şi dacă până pe 28 noiembrie nu se poartă discuţii, negocieri, intrăm în grevă generală. Voi merge la toate spitalele şi voi duce o notificare din partea Federaţiei, iar dacă se declanşează greva generală va fi asigurată doar o treime din activitatea medicală, respectiv urgenţele", a spus Octavian Dumitru.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
E sărbătoare în biserica din orașul Botoșani închinată Sfântului Mina, ocrotitorul celor păgubiți! - Foto
Biserica ”Sfântul Mare Mucenic Mina” din cartierul Tulbureni, municipiul Botoșani, își sărbătorește miercuri, 11 noiembrie, hramul. Are o istorie de secole, fiind ...
La mulți ani! Militarii din Botoșani au marcat Ziua Artileriei Terestre! - FOTO
Pe 10 noiembrie se împlinesc 183 de ani de la înființarea primei baterii de artilerie din Țara Românească, prilej de sărbătoare și pentru Batalionul 335 Artilerie „Alexan...
Un român este pentru a patra oară patronul celui mai bun restaurant italienesc din Marea Britanie!
"Unul dintre secretele mele este cuptorul de pizza adus direct de la Napoli și construit în stil tradițional, exact cum se face în sudul Italiei. Însă lumea apreciază foarte...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.41 secunde