Angajaţi ai Primăriei Dorohoi, condamnaţi la închisoare cu suspendare!

Trei angajaţi ai Primăriei Municipiului Dorohoi au fost condamnaţi definitiv, vineri, de magistraţii Curţii de Apel Suceava, după ce au fost judecaţi pentru abuz în serviciu.

Sava Apăştinei, directorul Direcţiei Edilitare, a primit cea mai mare pedeapsă, de trei ani de închisoare cu suspendare. În acelaşi dosar a fost condamnat şi consilierul Dorel Dumitru Pălimaru, care a primit doi ani de închisoare cu suspendare  şi referentul Gabriela Mărioara Balan, condamnată la un an de închisoare cu suspendare.  

Faptele pentru care cei trei au fost condamnaţi au ieşit la iveală în urma unui control al Curţii de Conturi la Primăria Dorohoi.

Funcţionarii au făcut parte dintr-o comisie de licitaţie, privind achiziţionarea de indicatoare rutiere, contractul fiind atribuit unei firme care a oferit preţurile cele mai mari, bugetul Primăriei fiind astfel prejudiciat cu circa 125.000 de lei.

Cei trei funcţionari riscă acum demiterea, dat fiind că au fost condamnaţi definitiv de instanţă.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Botoșănean căutat de polițiști după ce a plecat de acasă și nu s-a mai întors!

astăzi, 09:20

Un bărbat în vârstă de 61 de ani, din municipiul Botoșani, este căutat de poliție după ce a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit. Oamenii legii, alertați de familie, fac apel...

Rusia ar vrea teritorii din România și Polonia. General NATO: „Vorbim de prostiile lui Putin!”

astăzi, 08:42

Un set de hărți distribuite de platforma de geopolitică GEOPOL 21 prezintă cum ar vrea Vladimir Putin să își extindă puterea spre Europa de Est prin ocuparea de teritorii. Potrivit ace...

”Vă mulțumesc că nu l-ați uitat!” - Momentul în care o sală întreagă a tăcut: Mesajul emoționant al fiicei Maestrului Ioan Cobâlă! - VIDEO

astăzi, 08:16

Joi seara, înainte de încheierea celei de a patra ediții a Festivalului de Folclor ”Ioan Cobâlă”, eveniment național organizat de Centrul Cultural Botoșani, publicul ...