Angajată a unei instituţii publice din Dorohoi, beată la serviciu!

O angajată a Serviciului de Taxe şi Impozite Dorohoi a fost surprinsă luni de şefii ierarhici în stare avansată de ebrietate, la locul de muncă. Cazul a stârnit reacţii în lanţ şi s-a ajuns până la testarea cu etilotestul a tuturor angajaţilor serviciului.

Mai exact, unul dintre şefii Serviciului de Taxe şi Impozite a observat luni o angajată care se manifesta tipic unei persoane care a consumat alcool din belşug. Cum nici nu putea să lege două cuvinte, şefii serviciului l-au informat pe primarul Dorin Alexandrescu, care a trimis imediat o echipă de control coordonată de şefa Serviciului Personal din primărie.

Toţi angajaţii au fost convocaţi într-o încăpere, au fost aliniaţi în linie şi au fost testaţi cu un etilotest adus de şefa personalului.

Aparatul a arătat, în cazul angajatei surprinse băută în timpul serviciului, o alcoolemie de 0.94 mg/l, alcool pur în aerul expirat. Rezultatul a fost negativ pentru restul angajaţilor. 

Angajaţii susţin că etilotestul cu care au fost testaţi nu avea forma celui utilizat de agenţii rutieri şi sunt de părere că acest aparat a fost achiziţionat de primărie tocmai în scopul de a testa angajaţii la locul de muncă. Nimeni nu ştie dacă etilotestul este omologat, însă toţi sunt de părere că angajata respectivă părea să fi consumat alcool. Ba mai mult, aceasta nu ar fi fost la prima ispravă de acest gen.

Contactat de reporterii Opiniei de Dorohoi, Dorin Alexandrescu, primarul municipiului Dorohoi, a recunoscut că a aflat de păţanie şi a spus că el a dispus controlul cu pricina.

Este regretabil ce s-a întâmplat şi am dispus o anchetă internă pentru a clarifica cele petrecute. Dacă rezultatele anchetei vor confirma că angajata a consumat alcool la locul de muncă, atunci în mod sigur vom dispune măsuri disciplinare, a declarat în exclusivitate Opiniei de Dorohoi, primarul Dorin Alexandrescu.

Angajaţii serviciului au fost puşi luni să semneze declaraţii prin care să confirme starea de fapt depistată la locul de muncă, însă o parte dintre ei au refuzat să facă acest lucru.

Sursa: Opinia de Dorohoi

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O locuință și un depozit de cereale protejate de flăcări, incendiu izbucnit la Știubieni! (Foto)

astăzi, 16:47

Un incendiu s-a produs astăzi, în jurul prânzului, într-o casă din localitatea Știubieni. Bunurile din două camere au fost cuprinse de flăcări. În momentul producerii eve...

Opt elevi din Protopopiatul Dorohoi s-au calificat la etapa județeană și finală pe Mitropolie a Concursului de cunoaștere a Noului Testament!

astăzi, 14:30

Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Dorohoi a găzduit, în data de 4 noiembrie 2026, etapa pe protopopiat a Concursului de cunoaștere a Noului Testament, o competiție dedicat...

Un băiat de 27 de ani a furat alimente de 350 de lei dintr-un magazin din Botoșani!

astăzi, 13:35

La data de 06 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 27 de ani, din municipiul Boto...