Angajat al Spitalului Județean, imposibil de concediat după ce a venit băut la serviciu

Un angajat al Spitalului Județean Mavromati prins băut în timpul programului nu a putut fi concediat și asta pentru că în fişa postului său nu se regăseau atribuţiile pe care le îndeplinea în momentul în care a fost prins în stare de ebrietate.

Angajatul respectiv a ajuns în fața Comisiei de disciplină a unității, care a constatat că acesta avea în fișa postului atribuții de instalator, făcând însă și servicii de pază.

“Nu i s-a putut desface contractul de muncă, pentru că ne-ar fi dat în judecată şi ar fi câştigat", a spus Viorel Iliuţă, managerul spitalului.

Încurcătura a survenit după ce spitalul a renunţat în luna iunie la serviciile firmei private de pază şi a recalificat o parte din personalul propriu, uitând însă să modifice şi contractul de muncă în acest sens.

Singura sancțiune care i-a putut fi aplicată angajatului a fost reducerea salariului cu 10% pentru o periodă de trei luni.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Dominic Fritz, după ce Sahra Wagenknecht a cerut ca Germania să nu mai plătească alocații pentru copiii românilor: ”Dacă i-o tăiaţi zidarului din Botoşani….”

Tuesday, 10 November 2026

Preşedintele USR, Dominic Fritz, a reacţionat marţi la declaraţiile politicienei germane Sahra Wagenknecht, fondatoarea unui partid populist de stânga, care a cerut ca Germania să nu mai pl...

Movie Night la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi sau adolescența în lumina reflectoarelor! - FOTO

Tuesday, 10 November 2026

Pe 6 noiembrie, Sala Teatrului din Dorohoi a devenit scena unei povești în care personajele principale au fost elevii Colegiului Național „Grigore Ghica”. Sub tema MOVIE NIGHT, ...

E sărbătoare în biserica din orașul Botoșani închinată Sfântului Mina, ocrotitorul celor păgubiți! - Foto

Tuesday, 10 November 2026

Biserica ”Sfântul Mare Mucenic Mina” din cartierul Tulbureni, municipiul Botoșani, își sărbătorește miercuri, 11 noiembrie, hramul. Are o istorie de secole, fiind ...