ANDREI PAUNESCU: Sunt bucuros, sunt onorat ca Tatiana Stepa a facut parte din viata mea!
Stiri Botosani Sunday, 9 August 2009 ActualitateChiar dacă prin absurd am vrea, nu am mai putea să ne scoatem unul pe altul din viaţa celuilalt - deşi ea s-a grăbit să termine această viaţă la numai 46 de ani. Rămân toţi anii apropierii noastre, ai depărtărilor noastre, ai cărţilor şi ai cântecelor noastre, în care eu sau ea ne auzim în piesele celuilalt. Şi mai rămân câteva scrisori, filme şi poze, care păreau o operă deschisă.
Până în ultimele zile în care am vorbit şi în care i-am propus ca să-i dau energie şi speranţă, un proiect în domeniul cărţii, până şi în ultimele clipe ea avea nădejdea că a treia operaţie din ultimele cinci luni va fi cu succes, spunea că face operaţia şi apoi ne apucăm de toate, şi de înregistrări, şi de cărţi din nou, pentru că deşi îi este foarte rău, inuman de rău, are nădejdea că o să fie bine. Ea chiar a sperat până în ultima clipă, mai mult chiar decât noi cei din jur, care o vedeam topindu-se pe zi ce trece.
Tatiana a avut pe măsură ce au trecut anii, şi-a transformat vocea dintr-o voce de performanţă tehnică într-o voce de performanţă umană, o voce plină nu numai de profesionalism muzical, ci şi încărcată de dramatism, de trăire.
Cu cât era mai nefericită, cu cât era mai singură cu atât cântecele ei se încărcau de tragedia vieţii. Până la urmă de tragedia morţii.
Între singurătatea fizică şi singurătatea sufletească este o diferenţă capitală.
Poţi să fii înconjurat de o mulţime de oameni, prieteni chiar, şi să te simţi singur. Ea era singură deşi era înconjurată de sute de iubitori ai muzicii şi această întâlnire cu lumea care de fapt nu se întâlnea decât cu ea însăşi. Pendula între aceste două extreme, singurătatea paradoxal înconjurată de lume şi cealaltă latură, apropierea de oameni fără să simtă totuşi fericire.
Ultima piesa
O ultimă piesă pe care a compus-o împreună cu principalul ei partener de compoziţie, tatăl meu, au scris-o acum câteva luni, se numeşte în mod prevestitor "Mor actorii". A înregistrat-o, cu ceva dificultăţi, promiţând că, după operaţia pentru care se pregătea, se va reface şi va veni să încercăm o variantă mai bună. Am încercat atunci să tragem şi "A fost cândva o ţară", dar, după o strofă şi un refren, Tatiana nu a mai avut suficient aer în plămâni să finalizăm piesa. A rămas pe altă dată. Care nu va mai veni. Iată că promisiunea că va reveni nu am putut să o onorăm nici ea, nici eu ca să continuăm acea serie de înregistrări.
Dar cântecul există.
A fost de necrezut că a participat la Folk You!, au fost de necrezut multe dintre lucrurile pe care le-a făcut şi în muzică, şi în viaţă, faptul că s-a luptat zi de zi cu lipsa de sprijin din partea celor care o puteau ajuta. Ea a murit fără să poată avea o casă a ei, plimbându-se dintr-o chirie în alta şi cu o condiţie materială mult sub ceea ce un artist de nivelul ei ar trebui să aibă.
Ea nu a lăsat multe cântece ca moştenire, a lăsat un prim album, care este şi cel mai bun numit "Copaci fără pădure", apoi a realizat un al doilea album de 13 numit chiar aşa, "13 clipe", şi de aici încolo câteva înregistrări în pregătirea unui alt album. Cantitativ, Tatiana nu a făcut foarte multe, nu a lucrat foarte mult, dar ceea ce a lucrat a lucrat profund şi bine. Doar "Copaci fără pădure" să fi făcut cântecul acesta şi ar fi fost suficient, dar cele câteva zeci de cântece ale ei, plus cele câteva mii de spectacole la care a participat şi alte cântece cu Magda Puşkaş în formaţia Partaj înseamnă o operă completă chiar dacă nu foarte numeroasă, foarte bogată cantitativ.
MINUNATĂ FEMEIE, COLEGĂ ŞI PRIETENĂ!
Două cuvinte nu, dar în două trunchiuri de cuvinte vă pot spune că Tatiana a fost o minunată femeie şi o minunată prietenă şi colegă. Eu am cunoscut-o în ambele situaţii şi sunt bucuros, sunt onorat că a făcut parte din viaţa mea şi am făcut parte din viaţa ei, împreună am făcut cântece, ne-am provocat cântece şi versuri, am făcut atâtea spectacole. De aici încolo pot analiza, pot să-şi dea cu părerea cei care primesc arta ei. Eu am făcut parte din viaţa ei şi atunci mi-e şi mai greu să fiu obiectiv. Nici nu am cum să fiu obiectiv în privinţa Tatianei Stepa.
Mi se răsuceşte, tot mai adânc, în creier, ca o gheară, gândul că nu trebuie să amânăm nimic din ceea ce putem face sau din ceea ce putem trăi frumos.
Pentru că nu rămânem decât cu ceea ce trăim aşa cum se cuvine şi nu ne supravieţuieşte decât ceea ce avem puterea să construim autentic, la timp.
Sursa: Jurnalul National
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Deputatul Marius Budăi a explicat la DC News cum a eliminat pragul la pensii, de 9,4% din PIB, pus în PNRR de către PNL și USR. Au fost implicate și sindicatele europene
Social-democratul le-a arătat oficialilor europeni că nicio altă țară europeană nu a scris în Planul său pentru Redresare și Reziliență un prag raportat la PIB care să limiteze creșt...
Locuință dintr-o localitate din Botoșani, cuprinsă de flăcări: Proprietarul a suferit arsuri!
Un incendiu s-a produs, în această după-amiază, într-o casă din localitatea Draxini. Bunurile aflate într-o încăpere au luat foc de la jarul căzut din sobă pe materiale ...
Cosmin Andrei: „Am atins pragul de 10.000 de botoșăneni care au răspuns la consultarea publică privind evacuarea chiriașilor agresivi din Centrul Vechi!”
„Le mulțumesc tuturor botoșănenilor care au răspuns consultării privind evacuarea chiriașilor scandalagii din Centrul Istoric. În urma susținerii pe care am primit-o de la dumneavoa...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2024 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.36 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici