Andrei Hrebenciuc, arestat preventiv

Andrei Hrebenciuc a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Fiul lui Viorel Hrebenciuc este acuzat de spălare de bani.

Andrei Hrebenciuc şi Paltin Sturdza au fost arestaţi preventiv, vineri dimineaţă, în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri, potrivit deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

Instanţa supremă a admis astfel cererea procurorilor DNA Braşov şi a emis pe numele celor doi mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile. Decizia ICCJ poate fi contestată de Andrei Hrebenciuc şi Sturdza la Completul de cinci judecători al aceleiaşi instanţe.

Andrei Hrebenciuc şi Paltin Sturdza, reţinuţi joi de procurorii DNA Braşov, în dosarul retrocedărilor, au ajuns la ICCJ după ora 20.00, iar şedinţa de judecare a propunerii de arestare a început la ora 22.00.

Ambii inculpaţi au dat declaraţii în faţa instanţei, iar apărătorii lor au cerut judecarea lor în libertate, în timp ce procurorii au cerut arestul preventiv. La finalul şedinţei de aproximativ patru ore, instanţa a rămas în pronunţare.

Andrei Hrebenciuc este acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat, complicitate la trafic de influenţă şi spălare de bani, iar Sturdza este acuzat de constituire a unui grup infracţional organizat, cumpărare de influenţă şi instigare la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave.

Procurorii susţin că, în 2012, prin intermediul deputatului Ioan Adam, Paltin Gheorghe Sturdza le-a cerut judecătorilor Ordog Lorand Andras şi Gabriel Uţă, de la Tribunalul Covasna, să pronunţe o hotărâre judecătorească în favorarea sa, "prin interpretarea părtinitoare a probelor şi denaturarea stării de fapt", producând astfel Romsilva un prejudiciu de 303.888.615 de euro, reprezentând contravaloarea a 43.227 de hectare de pădure, informeaza Digi24.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

A plecat la cele veșnice un militar dedicat profesiei și valorilor în care a crezut!

astăzi, 09:58

Familia îndurerată anunță cu profundă tristețe trecerea la cele veșnice a celui care a fost Savin Constantin. Plutonier adjutant principal Savin Constantin a activat cu devotament &icir...

Botoșaniul intră sub incidența unui Cod Galben, de la ora 10!

astăzi, 09:50

Meteorologii au emis o atenționare de tip cod galben de vânt pentru județul Botoșani, valabilă astăzi, între orele 10:00 – 18:00. Sunt prognozate intensificări ale vântul...

Două femei la spital în urma unui accident produs în această dimineață!

astăzi, 09:07

Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs în localitatea Corni, în această dimineață. În eveniment au fost implicate douÄ...