ANDREEA RĂDUCAN ia în calcul redeschiderea "CAZULUI NUROFEN" de la Sydney 2000
Stiri Botosani Wednesday, 1 October 2014 ActualitateAndreea Răducan a acordat un interviu pentru România liberă în care a viorbit şi despre cel mai negru moment al carierei sale. Fosta gimnastă a spus că nu a maim mers la Sydney după Olimpiada din 2000.
"Nu am mai fost, dar mi-aș dori să merg. Toată lumea se gândește că oi fi rămas cu sechele. În mod cert mi-ar plăcea să mă întorc și să vizitez mai în detaliu orașul. Nu am absolut nici o ranchiună vizavi de oamenii de acolo, de oraș, sunt atât de liniștită în privința asta... Dacă nu aș fi, probabil s-ar fi văzut asta în atitudinea mea. Mai ales că eu, după Sydney, nu m-am rertas. Dimpotrivă, am continuat și am mai obținut medalii, ceea ce, cred eu, denotă că am depășit momentul și nu am rămas cu vreo frustrare sau supărări pe unul sau altul", a spus Andreea Răducan.
"De multe ori îmi vine greu să cred că am reușit să pierd, pentru un medicament sau într-un mod atât de prostesc, un titlu olimpic. M-am pregătit, m-am antrenat, până să ajung în punctul acela și când am ajuns în punctul acela, să prind cea mai bună zi, să dau tot ce am mai bun din mine și să fie și stelele astfel așezate încât să fiu cea mai bună din competiție.... A fost șansa mea și am muncit pentru ea. Firesc că nu îmi era totuna. Nu puteam să spun: Eh, am pierdut medalia. Asta e, poate mai câștig alta! Mai ales că la gimnaste șansele să ajungi la două ediții ale jocurilor olimpice sunt foarte mici. Atunci mă durea sufletul să știu că toată munca mea e în van doar pentru că erau colo niște neînțelegeri. Oamenii spun că aveau ce aveau cu Ion Țiriac, care își dorea să ajungă în Comitetul Internațional Olimpic. Dacă vă uitați și socotiți, veți observa că ne lipsea o medalie de aur ca noi să fim între primele zece națiuni. Știți ce însemna primele zece națiuni? Să avem voie la doi membri în CIO, automat", a mai spus fosta gimnastă.
"Pur și simplu cred că am picat la mijloc și asta a fost. Îmi pare nespus de rău, pentru că oamenii au rămas cumva cu un semn de întrebare. De la cel care a fost președintele comisiei în cazul meu, la cel care ne-a deschis ușa ca să întrăm, mi-au spus: I know you are not guilty, but these are the rules (Știu că nu ești vinovată, dar acestea sunt regulile). Bun, dacă știi că sunt nevinovată, atunci? Mai ales că mi-au și spus: Acesta nu este un caz de dopaj. Aceasta este o eroare medicală. (...) Apoi, subtanța pentru care mi-au luat medalia a fost retrasă peste trei ani, în 2003. Ei mi-au retras medalia și m-au lăsat peste două ore să concurez din nou", a mai spus Andreea Răducan
Întrebată dacă va cere vreodată rediscutarea cazului, Andreea Răducan a răspuns: "Dacă voi simți că există această posibilitate, da, am să fac pasul acesta, e de datoria mea cumva să încerc să repar lucrurile".
Andreea Răducan a terminat prima concursul individual compus de la Jo 2000, urmată de Simona Amânar şi Maria Olaru. Ea a fost descalificată, astfel că medalia de aur i-a revenit Simonei Amânar, care cucerise iniţial argintul, iar Maria Olaru a transformat bronzul în medalie de argint.
romaniatv.net
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Incendiu de proporții, pompierii intervin pentru ca focul să nu se extindă la casele din apropiere!
Un incendiu de proporții s-a produs, în această seară, în localitatea Buimăceni, comuna Albești. Un depozit de materiale combustibile, un service auto si o vopsitorie au fost cupri...
O femeie a ajuns la spital după ce două mașini s-au izbit în trafic!
O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident produs, vineri seara, în localitatea Ungureni, din județul Botoșani. În eveniment au fost implicate dou...
Din Botoșani până în Japonia: Cristina Prisacariu a ridicat coaja de ou la rang de artă!
Lucrează cu cea mai firavă materie cu putință: coaja de ou. Suprapune coajă peste coajă și sculptează totul în fragilitatea lor, fără accesorii, fără trucuri. Fără alte materiale. ...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 3.99 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici