ANCHETĂ după decesul unui elev din Botoșani la școală, în timpul orei de sport!

Reprezentanții IPJ Botoșani anunță că a fost demarată o anchetă care vizează infracțiunea de ucidere din culpă, urmând a fi dispusă și efectuarea unei autopsii care v-a stabili cu exactitate cauza decesului.

Astăzi, 3 martie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au fost sesizați cu privire la faptul că un minor de 14 ani, din comuna Mihai Eminescu, a decedat după ce s-ar fi simțiți rău în timp ce se afla într-o unitate de învățământ.

S-a constituit echipă operativă formată din polițiști judiciari și criminaliști, care s-au deplasat la fața locului pentru a efectua cercetări cu privire la împrejurările în care s-a produs decesul.

 

Totodată, a fost demarată o anchetă pentru infracțiunea de ucidere din culpă, urmând a fi dispusă efectuarea unei autopsii care v-a stabili cu exactitate cauza decesului.

Elevul a murit în timpul orei de sport

Un apel la 112 anunța, în cursul amiezii de marți, 3 februarie, că un elev are nevoie urgent de ajutor după ce s-a prăbușit în timpul unei ore de sport.

La sosirea cadrelor medicale, băiatul de 14 ani, elev al unei școli din comuna Mihai Eminescu, județul Botoșani, se afla în stop cardio-respirator, fiind demarate urgent manevrele de resuscitare.

La fața locului a ajuns un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Botoșani tip C2 cu medic. Adolescentul a fost preluat și transportat la Compartimentul de Primiri Urgențe Pediatrie, pentru evaluare medicală de specialitate, în tot acest timp fiind continuate manevrele de resuscitare.

În ciuda eforturilor medicilor, băiatul nu a rezistat, fiind declarat decesul.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Preoții misionari de caritate din Iași, Botoșani și Neamț au participat la conferința anuală!

astăzi, 17:00

Ansamblul Mitropolitan a găzduit sâmbătă, 24 octombrie, Conferința anuală a preoților misionari de caritate din Arhiepiscopia Iașilor. Întâlnirea a început cu rugăciune...

Performanță deosebită pentru un elev botoșănean: A obținut locul II la Concursul Național de Fizică „Evrika”!

astăzi, 16:06

Elevul Ciobanu Tudor, de la Colegiul Național „A. T. Laurian” din Botoșani, a obținut premiul al II-lea la cea de-a XXXIII-a ediție a Concursului Național de Fizică „EVRIKA&rdq...

Aproape un secol de libertate: Recunoștință și apreciere soldaților care au luptat pentru România! (Foto, Video)

astăzi, 14:11

25 octombrie 1944. 82 de ani. Aproape un secol de când militarii români au eliberat de sub ocupație străină Nordul Transilvaniei, orașul Carei. Peste 525.000 de militari români a...