Amplă acțiune a polițiștilor în județul Botoșani, soldată cu amenzi de peste 30.000 de lei. Au fost controlate autoturismele și unitățile economice

În cursul zilei de luni, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi au organizat o acțiune cu efective mărite, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului Rutier, Poliției Municipiului Botoșani, Poliției Municipiului Dorohoi, Poliției Orașului Săveni și Poliției Orașului Ștefănești.

Obiectivul principal al acțiunii a fost prevenirea accidentelor rutiere prin impunerea unui climat de siguranță rutieră în rândul participanților la trafic, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani.

 

Totodată, au fost verificate și unitățile economice cu privire la respectarea prevederilor legale incidente.

„În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate aproximativ 120 de persoane și au fost controlate 90 de autovehicule. În urma neregulilor constatate au fost aplicate 70 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 34.000 de lei”, a declarat agent principal de poliție Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Botoșani.

Dintre acestea, peste 60 de sancțiuni, în valoare de 29.000 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea legislației privind regimul rutier, 3 sancțiuni, în valoare de 2.000 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind paza obiectivelor, 2 sancțiuni, în valoare de 1.800 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor. 

De asemenea, în cadrul activităților desfășurate au fost reținute 6 permise de conducere. 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Ajutor pentru Omul Bun: În număr mare, botoșănenii donează sânge pentru părintele Chirvase! VIDEO

Friday, 13 November 2026

Părintele Petru Chirvase este Omul care și-a deschis sufletul pentru semeni, pentru oricine se afla în nevoie. A fost acolo pentru nevoiași, pentru copiii și mamele aflate într-o situa...

Campanie pentru „o masă a vieții”, inițiată de doi medici din Botoșani cu preotul Dan Damaschin! VIDEO

Thursday, 12 November 2026

Preotul Dan Damaschin, cunoscut în întreaga țară pentru campaniile organizate pentru mamele și copiii încercați de viață, dar și pentru reușitele sale în sprijinirea ac...

Copii ajunși în stare gravă pe masa de operație din cauza trotinetelor. Medic din Botoșani: „Când îi prindem le vindem trotinetele” (Video)

Thursday, 12 November 2026

Dr. Simona Bordiciuc, medic primar chirurgie pediatrică la Botoșani, a declarat într-o conferință de presă faptul că dispozitivele de care copiii și adolescenții se folosesc au evoluat d...